Tabără națională de matematică la Miclăușeni

la miclauseniInspectoratul Școlar Județean Iași, alături de Facultatea de Matematică din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași organizează în perioada 19-24 august, la Miclăușeni, cea de-a XVIII-a ediție a Taberei naționale de matematică. După cum a declarat prof. dr. Irina Căpraru, inspector de matematică în cadrul IȘJ Iași, activitățile taberei se desfășoară la Miclăușeni, la Școala Butea, dar și în Parcul Dendrologic ce completează cadrul impresionant al binecunoscutului palat. ”Temele de matematică ce vor fi parcurse sunt propuse de profesori din învățământul universitar și preuniversitar ieșean, renumiți pentru activitatea lor la catedră, dar și în cadrul competițiilor naționale”, a precizat prof. dr. Irina Căpraru. Partenerii manifestării sunt SSMR – filiala Iași și Asociația “Recreații Matematice”, care vor premia cele mai frumoase rezolvări ale enigmelor matematice. În tabără sunt prezenți peste 50 de elevi din județele Iași, Neamț, Galați, Vaslui, precum și din Republica Moldova, din clasele IV-XI. Orele de pregătire științifică desfășurate zilnic, dimineața, se vor finaliza prin concursurile tradiționale : “Recreații Matematice” sau “Problema zilei”, susținute cu premii și de către edituri. Atractivitatea taberei este sporită și de implicarea deosebită a Cercetașilor României – filiala Valea Lupului. Astfel, se vor organiza și competiții de șah sau tenis de masă. În final, vizitarea obiectivelor culturale și istorice din Mircești, Târgul Neamț sau Ruginoasa vor completa în mod firesc învățarea prin acțiune, în contexte diferite.Tabăra de Matematică Miclăușeni oferă timp de o săptămână un cadru plăcut de manifestare a creativității și a interacțiunii, în forme diferite și atractive. (E.M.)