„Popularii” lui Băsescu atacă PDL din cauză că acceptă întâlnirea cu Ponta

pdl-reactii-impartite-dupa-lansarea-partidului-miscarea-populara-99343-1Reprezentanții Mișcării Populare atacă PDL pentru că a acceptat o întâlnire cu premierul Victor Ponta în care să-și expună propriile soluții economice. Astfel, consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a ironizat pe pagina sa de Facebook PDL pentru că a acceptat invitația primului ministru. „Scriptul lui Ponta pentru întâlnirea cu PDL e deja scris. Se întâlnesc în spatele uşilor închise. Se iau doar imagini de atmosfera ca să vadă lumea că Ponta e iubit şi de opoziţie. La sfârşit fiecare iese în declaraţie de presă. PDL va bâigui ceva despre guvernul incompetent şi propunerile lor de scădere a impozitelor. Ponta va ieşi dezinvolt şi va spune condescent: “noi am încercat să vedem ce e în capul lor. ne-au zis ceva de impozite reduse. le-am explicat că asta va aduce un deficit de x miliarde şi nu ne-au spus de unde iau banii ăştia. de altfel, i-am întrebat de ce nu le-au făcut ei când erau la guvernare. eh, asta e. sunt băieţi buni, dar nu prea se pricep”. A doua zi ce mesaj credeţi că va trece în presă? Antena3, RTV, TVR1, ca să nu mai adaug şi altele…Păi să vă spun: Ponta a încercat să afle o alternativă de la opoziţie, dar opoziţia nu avea nici o soluţie viabilă. Aşa că tot soluţia guvernului sta în picioare”, descrie Lăzăroiu viitoarea întâlnire PDL-Ponta. Pe de altă parte, prim-vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară Adrian Papahagi avertizează PDL „să nu cadă în capcana întinsă de Victor Ponta”. „Victor Ponta a jucat mascarada guvernului deschis către opoziție și a invitat PDL la un dialog constructiv, tovărășesc. Partidul Mișcarea Populară face apel la conducerea Partidului Democrat Liberal să nu cadă în capacana întinsă de Victor Ponta și să respingă invitația fățarnică la un presupus dialog lansată de acesta”, îndeamnă Papahagi. În opinia acestuia, „falsa deschidere” a lui Victor Ponta spre dialog e „un simplu exercițiu de imagine, care trădează disperarea”. „Prin această eschivă, Ponta încearcă să iasă din înghesuială și să împartă sau să paseze, în stilul caracteristic, răspunderea pentru eșecul guvernării sale. Participând la discuții cu Ponta, conducerea PDL ar legitima un guvern incompetent, care a negociat deja fondul scrisorii cu FMI, și nu mai poate schimba nimic. E de ajuns că PSD a confiscat brandul PNL; ar fi trist să își adauge la butonieră, pe lângă trandafirii proprii, și trandafirul PDL!”, mai spune Papahagi.