REÎNTREGIREA PRIETENIEI

Adi Cristi

S-a ales praful din coabitare. Aceasta nu este doar o ştire, este o certitudine care nu ne mai poate impresiona, aşa cum scepticii nu au fost nici o secundă impresionaţi de tăcerea forţată dintre cele două palate.  Am revenit la poziţia „săritului la beregata adversarului”, chiar dacă din depărtare nu ar trebui să vorbim de adversari atunci când privim înspre aceeaşi echipă. Evident că şi această afirmaţie ar putea să înnebunească asistenţa, cu atât mai mult cu cât, tehnic vorbind, şi preşedintele şi premierul se află în aceeaşi echipă, care şi-a asumat responsabilitatea gestionării României. Orice derapaj, orice încercare de a trage unul hăis şi altul cea, nu poate decât să ducă la sfâşierea poporului român, prins,astfel, între două cămile, după modelul Ioan Vodă cel Cumplit.

Victor Ponta nu ezită să-l facă „nesimţit”, „extremist”, în timp ce Traian Băsescu este prins parcă de flama mişcătoare a Elenei Undrea, pe care nu poate să o vadă decât în locul lui la Cotroceni. Această obsesie îl duce spre cele mai mari risipe de energii, luând din nou ţara la picior, sacrificându-şi toate week end-urile după acelaşi plan diabolic, care a scos PDL câştigător. Nu s-a sfiit „să se ţigănească” şi să intre din nou pe sub pielea arămie a etniei, că nici pielea lui nu-i atât de albă ca spuma laptelui, aşa cum nici oacheşa lui de mezină nu a ezitat să-şi susţină tatăl în durerea pricinuită de moartea prietenului său, redescoperit sub coroana ţigănimii.

Cu Florin Cioabă, Dumnezeu să-l odihnească, a avut o altfel de relaţie decât aceea cu Bercea Mondialu, de exemplu, chiar dacă tot un pui de ţigan a fost şi infractorul dovedit. Florin Cioabă şi-a păstrat demnitatea şi mândria de ţigan, încercând să-şi apere etnia de derapajele unor reprezentaţi ai ei, dominaţi de fărădelege. Fiul său, de exemplu, nu se dă desprins de obiceiurile ţigăneşti, făcându-se că nu a ţinut mine ceea ce a spus, pe când regele lor era cu călcâiul morţii pus pe aortă, în ceea ce priveşte plata pe care şi-o asumă ţigănimea, în ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare. Acum, când Florin Cioabă a fost chemat la Domnu, fiu-su cere statului român să achite o factură astronomică de 350.000 de Euro! – după formula „Operaţia a reuşit, pacientul mort!”

Revenind la conflictul „între cele două palate”, trebuie să ne dezmeticim şi să recunoaştem că ne aflăm deja în campanie electorală.

Fiscalitatea nu mai creşte, până la sfârşitul anului, dar nici salariile nu vor mai creşte, încearcă Victor Ponta să de pună „pe drumul cel bun al veştilor optimiste”. Guvernaţii se concentrează pe gesturi spectaculoase, de a scoate la lumina tot ceea ce poate fi interpretat ca „măreţe realizări”, parte din ele fiind aduse ca exemple concrete a îndeplinirii promisiunilor electorale.

PDL are o opoziţie caricaturală, cu atât mai mult cu cât partidul portocaliu se află într-o accentuată fază de descompunere, „de luat lumea în cap”, prin revoltele în port ale unor lideri cândva de mare preţ la Curţile Cotrocenilor. Păstrătorul încă a unui procent semnificativ. PDL încearcă să mimeze o coagulare a dreptei, fără prea mult succes, atâta timp cât personajele care încearcă să o gândească sunt la rândul lor uzate de fostele guvernări. Un Mihai Răzvan Ungureanu se crede deja Făt Frumos, dator acestui popor, gata oricând să se lupte cu balaurul Crin Antonescu, din orice poziţii, cu orice arme, oricând şi oriunde, numai să existe cineva care să-l ia şi pe el în seamă.

Astfel, singurii care contează în această dispută rămân Traian Băsescu şi Victor Ponta, fiecare cu obsesia lui. Traian Băsescu visând-o pe Elena Undrea la Cotroceni, Victor Ponta visându-l pe Traian Băsescu coleg de celulă de criză cu un alt prieten de-al acestuia, George Becali.