Concert de divertisment al Filarmonicii ieșene, sâmbătă, în Parcul Palas

palas1Astăzi, 23 august, Vintage Garden&Lounge îi invită pe amatorii de răsfăţ la o seară incendiară. Petrecerea tematică „Fire Night” va începe la ora 21.00, invitaţii având parte, pe lângă muzică bună şi cele mai delicioase cocktail-uri, de artificii, demonstraţii cu fachiri şi de un show al trupei The Sky. De vineri până duminică, între orele 17.00 – 19.00, sesiunile de cumpărături din Palas Mall vor fi acompaniate de cele mai cunoscute refrene interpretate la pian. Sâmbătă, 24 august, la Iaşi va avea loc cea de-a doua ediție a Maratonului Sănătății, organizat de cluburile Rotaract, în parteneriat cu fundaţia „Surâsul Albastru”. Anul acesta, cauza pentru care se va alerga vor fi copiii cu autism. Startul se va da la ora 10.00, la Ciric, participanţii urmărind traseul: Moara de Vânt – Podu de Fier – Bld. Tudor Vladimirescu – Bld. Mangeron – Podu Roș – Palas. Câştigătorii maratonului vor fi premiaţi în piaţeta centrală din parcul Palas. Înscrierile continuă la Centrele Info din Palas Mall, iar în ziua evenimentul, în zona de Start şi pe online (http://rotaractcopou.ro/alergpentru/). La maraton poate participa orice persoană cu vârsta de peste 16 ani, după achitarea taxei de 20 lei, care include tricoul de concurs. Tot sâmbătă, melomanii şi cei care doresc să petreacă o seară în aer liber, în compania muzicii de cea mai bună calitate, sunt aşteptaţi la un concert de divertisment, oferit de Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi. De la ora 20.00, în grădina Palas, Corul Academic „Gavriil Musicescu”, coordonat de dirijorul Doru Morariu, şi orchestra simfonică, dirijată de Mihai Agafiţa, vor interpreta melodii celebre din repertoriul unor compozitori precum: Bizet, Brahms, Dvorak,Wagner, Verdi şi Strauss. Duminică, 25 august, Palas Mall îi invită pe cei mici la întâlnirea tradiţională cu teatrul de păpuşi. De la ora 18.30, în zona Intersport, prichindeii se vor întâlni cu personajele din povestea „Cri-Cri”, spectacol prezentat de Teatrul „Aşchiuţă”. (E.M.)