Termo-Service SA, societate care are ca acţionar unic Primăria municipiului Iaşi, a împlinit ieri, 22 august, 12 ani de activitate. Lider pe piaţa naţională de profil, firma şi-a început activitatea în domeniul administrării imobilelor, oferta de servicii fiind în timp diversificată şi îmbunătăţită. Astfel, în 2013, Termo-Service a lansat trei noi servicii adresate ieşenilor. Din luna aprilie, societatea a introdus serviciul de curăţare a covoarelor. Din aceeaşi lună, Termo-Service a oferit şi posibilitatea achiziţionării şi montării produselor din tâmplărie PVC, pentru uşi, ferestre şi balcoane. Mai mult, ca o facilitate pentru clienţi, conducerea Termo-Service a prevăzut şi posibilitatea plăţii în rate lunare. Al treilea serviciu lansat în 2013 a vizat posibilitatea ca orice client posesor de card bancar să poată efectua plata către societate direct din contul său, pe site. Termo-Service a fost înfiinţată în anul 2001 prin hotărâre de Consiliu Local. Administratorul a 600 de asociaţii de proprietari din toate zonele Iaşului, societatea are cel mai mic tarif de administrare pentru întreg pachetul de servicii: administrarea blocului, administrarea tehnică şi administrarea juridică. Societatea are un sediu central în Metalurgie, patru centre zonale şi 19 administraţii de clădiri. În aprilie 2012, modalitatea de lucru în ceea ce priveşte administrarea financiară şi juridică a asociaţiilor de proprietari administrate a fost modificată prin înfiinţarea a celor patru centre zonale. În cadrul acestor centre zonale au fost repartizaţi economiştii, juriştii şi operatorii de calcul pentru fiecare din cele patru zone, astfel încât toate problemele cartierului să fie rezolvate local, în mod pluridisciplinar, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul central. Pe 25 octombrie 2012, Termo-Service SA a ocupat primul loc între laureaţii Topului Firmelor Ieşene ediţia a XIX-a, clasament dedicat celor mai performante societăţi pentru anul financiar 2011. Premiul a fost acordat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, pentru domeniul „Servicii imobiliare la clasa de întreprinderi mari”. „După cum se observă din trendul ultimilor ani, societatea este orientată spre dezvoltare şi modernizare. Ne străduim să ridicăm standardul, astfel încât şi gradul de satisfacţie al clienţilor noştri să crească”, Tudor Tudose, director general Termo-Service. (E.M.)