Cătălin Ivan (PSD): Preşedinţia fuge de responsabilitate în cazul Tokes

ivanPurtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, a criticat sâmbătă atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de subiectul retragerii decoraţiei lui Laszlo Tokes şi a susţinut că Preşedinţia ar trebui să-şi asume o poziţie publică de principiu în acest caz şi să nu încerce „să fugă de responsabilitate aruncând vina pe procedură”.

‘Administraţia Prezidenţială a făcut un mic joc de imagine, încercând să arunce vina pe procedură, în loc să-şi asume o poziţie publică de principiu. Sunt dezamăgit de această atitudine. Ceea ce-i interesează pe români este dacă Traian Băsescu este de acord cu retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes. Toată lumea aşteaptă o reacţie, iar el se foloseşte de mici şiretlicuri pentru a fugi de responsabilitate. Ca cetăţean al acestui stat, eu cel puţin nu simt că preşedintele este un apărător al demnităţii mele naţionale”, susţine Cătălin Ivan într-un comunicat remis presei .
În opinia sa, poziţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea, reprezintă „o provocare” şi o continuare a încercărilor de „a deturna atenţia de la problema reală”. „Problema pe care a pus-o în discuţie premierul Victor Ponta, prin solicitarea transmisă Preşedinţiei, este dacă Laszlo Tokes mai poate reprezenta într-adevăr standardele morale înalte pe care le presupune o distincţie istorică precum Steaua României. Eu cred că domnul Traian Băsescu ar trebui să facă tot ce-i stă în puteri pentru a demara procedura de retragere a decoraţiei unei persoane care a dat dovadă de nenumărate ori de extremism politic’, consideră Cătălin Ivan.
Premierul Victor Ponta nu este membru al Ordinului Naţional ‘Steaua României’ şi, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanşarea procedurii de retragere a decoraţiei acordate lui Laszlo Tokes, se arată într-o precizare a purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea. „În temeiul Articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1511/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare ale ordinelor naţionale ‘Steaua României’, ‘Serviciul Credincios’ şi ‘Pentru Merit’, ‘cavalerii unui ordin pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini şi fapte pe care le consideră dezonorante comise de alţi cavaleri ai respectivului ordin şi care aduc prejudicii morale şi ating demnitatea şi onoarea Ordinului’; menţionăm că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu este membru al Ordinului Naţional ‘Steaua României’, deci, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanşarea procedurii de retragere a acestei decoraţii”, se arată în precizare. Oprea a subliniat faptul că preşedintele Traian Băsescu „ia notă” de iniţiativa premierului Victor Ponta, „dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii”. „Singura soluţie de retragere a Ordinului Naţional ‘Steaua României’ – în grad de Cavaler acordat domnului Tőkés László este cea prevăzută în HG 1511/2005, şi anume ca unul dintre cavalerii acestui ordin să sesizeze în acest sens Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României'”, a mai arătat Oprea. Premierul Victor Ponta a declarat joi seară că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a solicitat, la cererea unor ONG-uri, retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes. În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes. Potrivit decretului semnat de şeful statului la acea dată, conferirea decoraţiei s-a făcut ”cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.