MAREA ŢIGĂNEALĂ

Adi Cristi

Nimic nu ar mai trebui să ne mire sau să ne înspăimânte din tot ceea ce se întâmplă în România. Trăim într-un Sălaş Negru în care nu există nici o regulă, în care nimic din ceea se ce petrece nu poate să nu ne atingă, nu poate să nu ne cuprindă. Când vorbim despre etnicii noştri rromi nu avem cum să evadăm din ţigănie. Acest spaţiu obsedant „al celor fără de regulă” nu numai că ne invadează spaţiul intim (graţie din ce în ce mai ciudatelor televiziuni de ştiri, care au ajuns să-şi construiască câte un breaking news din orice traversare de stradă prin locurile nepermise), dar prin insistenţă şi coabitare ne fac părtaşii celor mai teribile întâmplări.

Lumea ţigănească este o lume a paradoxurilor străvezii. Aici totul este la el acasă, în firescul întâmplării chiar dacă niciodată nu s-a ajuns la acel ceva, doar pentru că ţiganii, ţigănindu-se, îl invocă cu acea naturaleţe a firescului. A murit un lider de-al lor, care cu de la sine putere s-a autointitulat „rege”, fără a avea vre-o legătură cu monarhia de orice fel, aşa cum un alt cetăţean rrom şi-a spus cu de la sine putere „Împărat”, că aşa crede el că-i stă bine în faţa şatrei. Bulibaşa a ajuns un fel de „prefect de judeţ”, chiar dacă şi „Regele”, dar şi „Împăratul” gestionează aceeaşi comunitate, în aria ei de răspândire. Avem tot felul de regi, care, la rândul lor, sunt şi „preşedinţi internaţionali” ai diferitelor foruri reprezentative ale ţiganilor, cum de fapt avem şi tot felul de lăutari, manelişti, aduşi în faţa noastră de cele mai neaşteptate porecle sau „nume de scenă”: Vali Vijelie, Adrian Minune, Florin Salam, Dan Bursuc, Nicolae Guţă, Roxana Prinţesa Ardealului, Sorinel Puştiu etc. După vremurile tulburi ale „schimbării la faţă” petrecută în 1990, ţiganii au ieşit pentru a doua oară din robie, de această dată din robia legii şi a bunului simţ, încercând să uite toate bulibăşelile cu care veneau din 1989, spunându-şi, evident, tot din proprie iniţiativă, în loc de ţigan, rrom, că „aşa a dorit muşchiul lor”. Din acel moment, primii care au profitat de „libertatea de mişcare” au fost ţiganii, cei care şi-au schimbat taraba autohtonă, cu una europeană, căci cu aceeaşi uşurinţă cu care înainte reuşeau să meargă din sat în sat, au început să meargă din ţară în ţară, evident, continuându-şi practicile, cerşetoria, ghicitul în cărţi, alba-neagră, fără a uita cum să se aşeze la marginea localităţilor, în spaţii insalubre, improvizate, ignorând acel minim de igienă pe care ţările civilizate şi-l asumase ca standard de viaţă. Din acel moment încep palmele trase în ritm alert peste obrazul României, după ce ţigănimea de pe la noi şi nu numai a început să sperie pur şi simplu ţării întregi, cum doar în trecut epidemiile de molimă mai reuşeau să înspăimânte comunităţi întregi. În paralel cu această descătuşare „ciordelitoare”, liderii acestei etnii au „ginit” că scena politică este semnul puterii reale din societate, astfel încât au apărut tot felul de partide politice ale rromilor, cu tot felul de reprezentanţi, care mai de care mai contestaţi, în primul rând de „ai lor”.

Pentru că îmbulzeala pe eşichierul politic a devenit din ce în ce mai mare ingenioşii rromi „şu-au tras” câte un titlu de conducători, fie de rege, fie de preşedinte sau chiar de împărat, evident fără a şti măcar ce este, ce face şi cine poate ajunge rege, de exemplu. Cum ţigănimea trebuie să fie totală după moartea lui Florin Cioabă, Regele internaţional al ţiganilor şi, în acelaşi timp,  preşedinte al Organizaţiei Mondiale a Ţiganilor (International Gipsy Union), a produs o nouă ţigănime în etnie, declanşându-se la cote naţionale una dintre cele mai penibile isterii contemporane. Astfel, au apărut în loc de un rege, doi regi, să nu se supere nici un băiat al defunctului. Din acel moment televiziunile de ştiri şi-au demonstrat penibilul, ocupând tot spaţiul de emisie pe trei zile, după ordinul „ocupaţi gările”. Moderatorii nu au pierdut ocazia să dea, la rândul lor, probe de imbecilitate, prin adresările lor spectaculoase de genul „Domnule Împărat”. Cert este că, cu sau fără voia noastră, am devenit şi noi martorii şi chiar participanţii la marea ţigăneală, orchestrată de romii care nu au înţeles nimic din toţi banii care s-au cheltuit cu ei pentru a intra civilizat în Europa.