DOI ÎNTR-UNA

Adi Cristi

Adi Cristi

Preparativele generate de numirea unui nou ministru la Transporturi au dus la marginea termenului legal acest deznodământ consumat „la fotografie”. S-a ajuns aici doar pentru că Traian Băsescu a tras de timp cu numirea lui Ovidiu Silaghi, până când DNA a reuşit să încropească un dosar penal pentru activitatea pe care acesta a desfăşurat-o în fruntea aceluiaşi minister în Guvernul „Ponta II”. Ovidiu Silaghi, sub aceste presiuni ce-i lezau demnitatea şi mai ales moralitatea, a preferat să renunţe la candidatură, lăsând drum liber unei noi propuneri pentru ministerul Transporturilor.

Deja şahul, ce se dorea a fi „şah mat”, dat de Traian Băsescu lui Victor Ponta, în cazul Ministerului Transporturilor, focalizând privatizarea CFR Marfă, i s-a întors la Cotroceni, ca un cal troian, obligându-l practic să semneze numirea la ministerul Transporturilor presat, de această dată, de scurgerea ultimelor minute din cele 45 de zile de interimat asumat de Victor Ponta.

Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru au fost propunerile PNL, din care Victor Ponta a fost invitat să aleagă „persoana potrivită”, care nu putea fi decât persoana cea mai comodă’, în contextul în care DNA lucrează la foc continuu în beneficiul exclusiv al lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu, chiar dacă nu a ezitat să adune puful de pe reverul hainei de prim ministru, a mutat „pisica moartă” la Platul Victoria, provocându-l pe Victor Ponta să-şi asigure el alegerea pentru candidatul la Ministerul Transporturilor dintre cei doi nominalizaţi de PNL.

Nu putem evita observaţia că Victor Ponta şi-a făcut pohtele în cazul acestui minister de două ori. A avut „libertatea” de a alege pe cine a dorit el şi nu pe cine i-a fost oferit de PNL şi, ca o pagubă colaterală, şi-a văzut „rebelul contestatar”, din PNL, dat afară din postul de consilier al preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Astfel, Victor Ponta poate să-i râdă în nas nonconformistului Sorin Roşca Stănescu dat pur i simplu afară de Crin Antonescu, după ce senatorul-ziarist-consilier nu a ezitat să publice greşelile pe care el consideră că le face Crin Antonescu. Cu o motivaţie la fel de spumoasă, Crin Antonescu îl dă pur şi simplu afară, amintindu-i că dacă el greşeşte de vină îi sunt consilierii!

Această întâmplare la făcut fericit pe Victor Ponta care a fost pus în situaţia celui care are dreptate, a celui care, nu de puţin ori, a încercat să-i atragă atenţia prietenului său Crin Antonescu, în cazul lui Sorin Roşca Stănescu, că există şi această specie rară de câine care, chiar dacă îi dai să mănânce, el tot îţi muşcă mâna binefăcătoare.

Ministerul Transporturilor şi-a găsit, se pare, dacă nu calea, cel puţin vatmanul, căci despre tramvai poate fi vorba în acest minister încercat şi nu despre tren, vapor, avion, metrou, atunci când la conducerea acestui minister, mai mult tehnic decât politic, vine o prea frumoasă doamnă, prietenă cu o altă prea frumoasă doamnă, dintr-o întâmplare fericită, cu acces liber în dormitorul premierului, dar şi la bucătărie sau în sufragerie.

Evident, o doză mare de cinism poate fi extrasă din această observaţie mai ales dacă performanţele noului ministru la Transporturi vor fi demne de apreciat. Avem nevoie urgentă de fapte, avem nevoie urgentă de acele rezultate, care să ne dea voie să construim viitorul imediat, pe acest tip de fundaţie solidă, asigurată doar de performanţe reale şi nu de logoreea ce încă ţine locul „măreţelor realizări”.