Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea face obiectul inspecţiei fiscale o singură dată într-o perioadă de 3 ani, urmând totodată să beneficieze de facilităţi fiscale pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului, conform unei ordonanţe adoptate de Guvern.Ordonanţa transpune în legislaţia românească documentul strategic „Small Business Act” for Europe adoptat de Comisia Europeană în 2008 şi revizuit în 2011. Acest document statuează 10 principii menite să ghideze concepţia şi punerea în aplicare, atât la nivelul UE cât şi la nivelul statelor membre, a politicilor de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.Conform ordonanţei, inspecţia fiscală la IMM-uri va avea loc o singură dată într-o perioadă de 3 ani, iar IMM-urile vor benfeficia de facilităţi fiscale pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului.Actul normativ prevede şi limitarea introducerii de noi sarcini administrative sau obligaţii de raportare pentru IMM-uri în vederea asigurării unui mediu de afaceri prietenos.