Vreme în răcire, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius în întreaga ţară, până pe 8 septembrie

ploi (1)Meteorologii prognozează, pentru următoarele două săptămâni, o răcire a vremii în majoritatea zonelor ţării, iar maximele termice nu vor mai depăşi 25 de grade Celsius, începând din 29 august până pe 8 septembrie. Prognoza ANM are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.
Potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, valabile până pe data de 8 septembrie 2013, în zona Munteniei, din 29 august  se va produce o răcire semnificativă a regimului termic, asociată cu averse de ploaie Valorile termice vor scădea, până la 25 de grade, valoare în jurul căreia se vor menţine între 31 august şi 8 septembrie. Minimele nocturne vor fi de 17…18 grade, în medie, până pe 29 august, apoi vor scădea treptat, situându-se la valori de 12…13 grade în intervalul 1-8 septembrie.Probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse va creşte pe 29 august, când izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante şi, din nou, pe 3 septembrie. În rest doar izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. În zona Banatului,  regimul termic diurn va marca o scădere treptată, până la 23 de grade, în medie, pe 29 august. Ulterior, până la sfârşitul perioadei de prognoză, temperaturile maxime se vor menţine relativ constante, la valori medii de 22-24 de grade Celsius. Temperaturile minime vor  marca o scădere, spre 11-12 grade, în medie, valori la care se vor menţine între 1 şi 8 septembrie. Aversele, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala pe arii extinse până pe 30 august şi, din nou, pe 2 şi 3 septembrie. Pentru regiunea Crişanei, maximele termice vor marca o scădere de la valori medii de 25-26 de grade, până la 21-22 de grade între 29 şi 31 august. Pe 1 septembrie vremea se va încălzi uşor, iar apoi, până la sfârşitul perioadei de prognoză, regimul termic diurn se va menţine relativ constant la valori medii de 22-24 de grade. Temperaturile minime vor scădea treptat, până la valori de 10-11 grade, în medie, pe 3-4 septembrie, după care se vor menţine constante până la sfârşitul intervalului de prognoză. Ploile, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, se vor semnala pe arii extinse până pe 30 august şi, din nou, pe 2 şi 3 septembrie, dar pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ vor fi pe 29 august. În rest, doar pe arii restrânse va ploua slab.

În regiunea Transilvaniei, mediile temperaturilor maxime vor avea o tendinţă de scădere treptată

 

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, mediile temperaturilor maxime vor avea o tendinţă de scădere treptată, până la 20 de grade pe 30 şi 31 august. Între 1 şi 8 septembrie valorile diurne vor fi de 20-22 de grade, caracterizând un regim termic uşor răcoros pentru prima decadă a lunii septembrie. Minimele termice vor scădea de la valori medii de 14 grade înregistrate pe 29 august, până la aproximativ 8 grade Celsius în intervalul 4-8 septembrie. Ploile vor fi prezente zilnic pe tot parcursul perioadei de prognoză, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi semnificativă până pe 30 august şi, din nou, pe 2 şi 3 septembrie.
În zona Maramureşului, pe 29 august se va produce o răcire, iar valorile termice vor scădea şi vor ajunge la medii de 20-22 de grade Celsius, după care se vor menţine constante până la sfârşitul intervalului de prognoză. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 14 grade până pe 30 august, apoi vor marca o scădere treptată, spre valori medii de 10 grade Celsius, după data de 3 septembrie. Vor fi averse pe tot parcursul intervalului, dar pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ vor fi pe 29 august.

În Moldova, maximele termice se vor menţine la valori medii de 22-24 de grade

În Moldova, maximele termice se vor menţine la valori medii de 22-24 de grade pe tot parcursul celor două săptămâni, cu cele mai mari valori în primele trei zile şi, din nou, pe 1 şi 2 septembrie. Valorile termice nocturne se vor menţine relativ staţionare în jurul unei medii de 15 grade Celsius până pe 29 august, apoi vor marca o scădere, spre 11 grade în intervalul 4-8 septembrie. Averse şi descărcări electrice se vor semnala pe arii extinse până pe 30 august şi, din nou, pe 2 şi 3 septembrie. În rest, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.
Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, temperaturile maxime vor fi în scădere treptată, de la valori medii de 29 de grade Celsius, spre 24-25 de grade în intervalul 31 august – 8 septembrie, cu o uşoară tendinţă de creştere, cu 1-2 grade, pe 2 septembrie. Temperaturile minime vor scădea de la valori medii de 19 grade,  până la aproximativ 15 grade între 4 şi 8 septembrie. Probabilitatea de ploaie va creşte  până pe 30 august, când sunt de aşteptat şi intervale cu averse mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse.
În zona Munteniei, valorile termice vor scădea, până la 25 de grade, valoare în jurul căreia se vor menţine între 31 august şi 8 septembrie. Minimele nocturne vor fi de 17-18 grade, în medie, până pe 29 august, apoi vor scădea treptat, situându-se la valori de 12-13 grade în intervalul 1-8 septembrie. Probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse va creşte pe 29 august, când izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante şi, din nou, pe 3 septembrie. În rest, doar izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată.

La munte, temperaturile diurne vor scădea spre 13-14 grade Celsius

În Oltenia,  după data de 29 august şi până la sfârşitul intervalului, mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul valorii de 24 de grade. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 17 grade în primele nopţi, pentru ca, până la sfârşitul lunii august, să scadă, în medie, cu două grade Celsius. Ploi pe arii mai extinse se vor semnala pe 29 august şi, din nou, pe 3 august, dar mai importante cantitativ şi pe arii ceva mai extinse vor fi pe 29 august. Altfel, doar izolat şi trecător va ploua slab.
La munte, temperaturile diurne vor scădea spre 13-14 grade Celsius pe 31 august, valoare la care se vor menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Temperaturile minime se vor situa în jurul unei valori medii de 10 grade în primele patru zile, apoi vor scădea spre 5-6 grade, după care se vor menţine la aceste valori în tot intervalul 31 august – 8 septembrie. Averse, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala zilnic în decursul celor două săptămâni de prognoză, dar mai extinse ca arie şi mai abundente vor fi pe 29 august.