Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că este necesară o relaxare fiscală în zona întreprinderilor mici şi mijlocii şi a angajatorilor, acesta fiind principalul mesaj cu care formaţiunea pe care o conduce se va prezenta la discuţiile pe care premierul Victor Ponta vrea să le aibă cu Opoziţia pe tema bugetului pentru anul 2014.
„Eu cred că un dialog cu opoziţia este extrem de necesar, fiindcă nu este bugetul USL-ului, nu este bugetul Coaliţiei, este bugetul ţării, este bugetul naţional şi este un lucru absolut normal şi firesc să fie informată şi Opoziţia şi să ştie şi premierul care sunt propunerile noastre şi care e poziţia noastră faţă de buget. Eu cred că o relaxare fiscală este necesară, dar o relaxare fiscală care trebuie făcută în paralel cu o strângere mai serioasă şi mult mai strictă a impozitelor fiindcă evaziunea fiscală, în continuare, cel puţin din datele pe care noi le cunoaştem, este foarte mare. O relaxare fiscală în zona economică, în zona întreprinderilor mici şi mijlocii, în zona angajatorilor, e extrem de importantă dar, în acelaşi timp, sunt conştient că trebuie să ai grijă şi de veniturile bugetare, ca să nu ieşi din ţinta de deficit”, a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru AGERPRES, Kelemen Hunor, prezent în Sălaj, la Zilele Comunei Crasna.
Preşedintele UDMR consideră că bugetul anul viitor nu este important doar pentru componenta naţională, ci şi pentru faptul că 2014 este primul an din noua perioadă bugetară aferentă fondurilor europene. În acelaşi timp, el a arătat că doreşte să afle de la premier care sunt condiţiile acordului încheiat de statul român cu Fondul Monetar Internaţional. Pe de altă parte, liderul UDMR a menţionat că doreşte să discute cu premierul şi „alte aspecte” care nu ţin de buget, ţin de comunitatea maghiară, de şcoli, de anumite aspecte privind folosirea simbolurilor.