Sezonul scumpirilor de toamnă

venituriDe la 1 septembrie a intrat în vigoare reducerea la 9% a taxei pe valoarea adăugată la pâine, iar impactul negativ al măsurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. De asemenea, preţurile biletelor de tren au crescut de la 1 septembrie.

 

Preţurile biletelor de tren au crescut diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura fiind aprobată prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor, luând în calcul evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese.Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea este operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea este de până la 10%.În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) a crescut de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi – Brăila (31 km) sau Bacău – Roman (44 km), tarifele au urcat de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a a fost majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Bucureşti – Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful a urcat de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet  costă 94,5 lei, de la 85,7 lei, potrivit informaţiilor furnizate de CFR Călători.De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio a crescut de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) a urcat de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi – Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei.Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania. Bijuteriile din aur şi/sau platină, cu excepţia verighetelor, sunt  accizate din septembrie cu 1 euro/gram pentru bijuterii de până la 14 K inclusiv şi cu 2 euro/gram pentru mai mult de 14 K, maşinile cu motor peste 3.000 cmc vor fi accizate cu 1 euro/cmc, acciza la cafea şi bere nefiind schimbată.Pentru maşini, acciza este aplicată în cazul autoturismelor şi autoturismelor de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 centimetri cubi.Confecţiile din blănuri naturale sunt accizate cu 50 euro la bucată pentru produse cu o valoare unitară între 500-1.500 euro, cu 200 euro/bucata pentru valori cuprinse între 1.501-3.000 euro, cu 450 euro/bucata pentru valori între 3.001-4.500 euro, cu 750 euro/bucata pentru valori cuprinse între 4.501-6.000 euro şi cu 1.200 euro/bucata pentru produse în valoare mai mare de 6.000 euro.Armele de vânătoare şi cele de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv, sunt accizate cu 50-1.500 euro/bucata, în funcţie de valoare, iar cartuşele cu glonţ sunt accizate cu 0,1-0,4 euro/bucata.Pentru nave cu vele care au lungime egală sau mai mare de 8 metri este aplicată o acciză de 500 euro/metru liniar din lungimea navei. Guvernul a introdus accize şi pentru vehicule şi motoare cu capacitate peste 100 cai putere cu care sunt dotate iahturile, alte nave şi ambarcaţiunile de agrement, în categoria plătitorilor de accize fiind introduse şi persoanele fizice.