Din 2014, pacientul îşi va putea alege medicamentul

medicamenteMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că începând cu anul 2014 va exista o normă în contractul-cadru prin care pacientul va avea posibilitatea să îşi aleagă medicamentul generic după ce va fi informat înainte de către medic. Ministrul Sănătăţii a făcut această afirmaţie în cadrul dezbaterii regionale pentru Oltenia organizate de ministerul de resort pe tema proiectelor de acte normative privind reforma sistemului răspunzând unei întrebări venite din partea unui reprezentant al asociaţiei bolnavilor de diabet. ”Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze. Legea de azi spune în felul următor: că dacă mergeţi la farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul respectiv, în 24 de ore are obligaţia să vi-l aducă. Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare”, a spus Eugen Nicolăescu.