Rusia nu exclude că şi-ar putea da acordul privind o operaţiune militară în Siria în cazul în care vinovăţia Damascului cu privire la utilizarea de arme chimice va fi dovedită, dar numai cu aprobarea ONU, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat agenţiei de presă Associated Press şi postului de televiziune rus Pervîi Kanal, preluat de mai multe canale media.
Într-o ştire urgentă, referindu-se la acest interviu, agenţia de presă RIA Novosti titra că ‘Rusia va lua parte la operaţiune militară împotriva Siriei’, dar ulterior varianta on-line a agenţiei semioficiale de presă a eliminat această primă informaţie de pe site, înlocuind-o cu ‘Rusia nu exclude că îşi va da acordul pentru o acţiune militară în Siria’. ‘Nu exclud acordul (Federaţiei Ruse). Dar vreau să atrag atenţia asupra unui fapt absolut fundamental. În conformitate cu dreptul internaţional actual, numai Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite poate autoriza o acţiune în forţă împotriva unui stat suveran. Orice alte motive, metode care ar justifica folosirea forţei împotriva unui stat independent şi suveran, sunt inacceptabile şi nu pot fi calificate decât ca agresiune’, a explicat preşedintele rus în interviul acordat AP şi Pervîi Kanal şi citat de RIA NOvosti.
În acelaşi timp, Vladimir Putin a subliniat că nu există informaţii exacte despre ce s-a întâmplat precis în Siria, astfel încât este necesar să fie investigate în detaliu toate aceste date.
‘Nu avem nicio informaţie exactă a ceea ce s-a întâmplat. Noi credem că, cel puţin, trebuie aşteptate rezultatele cercetărilor întreprinse de către Comisia inspectorilor ONU. Noi nu avem nicio dovada că aceste substanţe chimice ar fi fost o armă chimică sau nişte simpli poluanţi chimici, care ar fi fost folosite de armata guvernamentală siriană’, a declarat Putin, în acelaşi interviu. ‘Dacă cineva are informaţii că armele chimice au fost folosite şi că ele au fost folosite de armata regulată, atunci ar trebui ca toate aceste dovezi să fie prezentate Consiliului de Securitate al ONU şi ele trebuie să fie credibile’, a mai adăugat liderul rus.
Referitor la materialele video, care prezintă presupuse victime ale atacului chimic, printre care numeroşi copii, Vladimir Putin a declarat că ‘aceste imagini sunt oribile’. ‘Singura întrebare este cine a făcut şi cine este vinovat. Aceste cadre în sine nu oferă răspunsuri la întrebările pe care acum le-am pus. Se crede că aceasta este un montaj al aceloraşi militanţi care, după cum bine ştiţi, şi administraţia SUA recunoaşte aceasta, sunt asociaţi Al-Qaida şi care au fost întotdeauna cunoscuţi pentru cruzimea lor’, a afirmat preşedintele rus în interviul menţionat preluat de RIA Novosti.
În interviul acordat înaintea summitului G-20 de la Sankt Petersburg (5-6 septembrie), preşedintele Putin a mai declarat că Rusia şi-a suspendat livrările de rachete sol-aer S-300 către Siria. ‘Avem un contract privind livrarea de S-300, am furnizate unele componente, dar nu am încheiat furnizările, pe care le-am suspendat pentru moment’, a indicat şeful statului rus, cu privire la aceste sisteme de arme sofisticate, echivalentul Patriot american