Bucureştiul a fost sub stare de asediu cel puţin pe trei direcţii. Mitingul fluviu pentru Roşia Montană, furia declanşată de uciderea lui Ionuţ de către câinii vagabonzi şi atacul hoardelor de huni maghiarizaţi.
A fost un sfârşit de săptămână tensionat, nervos, agitat. Per ansamblu a existat şi un happy end întâmplat pe Arena Naţională, după ce naţionala de fotbal a României a umilit naţionala Ungariei, într-un meci decisiv, care va conta pentru calificarea la turneul final a Campionatului Mondial de Fotbal, din Brazilia, în 2014.
La Bucureşti, pe 6 septembrie 2014, suporterii maghiari au încercat nu numai să-şi susţină echipa de fotbal, dar au căutat cu tot dinadinsul să transmită şi o sumă de mesaje politice, toate îndreptate spre reconsiderarea unităţii naţionale a Românilor. Nu au ezitat să smulgă din harta României Transilvania şi să o scoată din conturul firesc al hărţii noastre, alipind-o Ungariei, în încercarea lor de a transmite mesajul „Ungariei Mari”.
Cei peste 2000 de suporteri veniţi din Ungaria la Bucureşti, pentru o întrecere eminamente sportivă (şi nu să participe la o eventuală şcoală de toamnă la Tuşnad, de exemplu) aveau echipamentul specific grupărilor para-militare, dar şi atitudinea violentă a acestora. Bărbaţi îmbrăcaţi în negru, raşi în cap, atletici şi puşi pe harţă, violenţi, vulgari şi lipsiţi de elementarul bun simţ comportamental au atacat pur şi simplu Bucureştiul, centrul vechi al Capitalei, vandalizându-l în confruntarea pe care au avut-o cu jandarmii români, puşi în situaţia de a-i transforma pe aceştia sălbatici, veniţi din istorie o dată cu hoardele de huni, în mieluşei fie ei şi însângeraţi de duritatea confruntării, dar mai ales de obrăznicia şi agresivitatea de care au dat dovadă în momentul în care au distrus terasele bucureştene şi au jignit şi lovit pe cei care îndrăzneau să treacă prin apropierea lor.
În acelaşi timp, presa on line ungară, semnala că cetăţenii maghiari ajunşi la Bucureşti, pentru a susţine naţionala de fotbal a Ungariei, „au fost măcelăriţi” de forţele de ordine din România!.
Despre provocările revizioniste ale derbedeilor beţi criţă nu se spune nimic. Despre jignirile afişate pe tricourile lor negre, la adresa poporului român nu se spune nimic, în relatările colegilor noştri de presă unguri, aşa cum nimic nu se spune despre gesturile jignitoare, prin semne sau verbale, la adresa celor care i-au servit la masă, încercând să le facă şederea la Bucureşti cât mai plăcută. Dar, se pare că, acest tip de „mulţumire”, emanat din amabilitatea noastră proverbială de gazde minunate, a fost înţeleasă de maghiarimea fascistă, drept un semn de slăbiciune din partea noastră, drept pentru care au încercat din nou să ne pună călcâiul pe aortă.
Nici de această dată, nu le-a mers, nu le-a reuşit „o nouă smulgere de carne vie” din trupul urmaşilor lui Gheorghe Doja. Au intervenit jandarmii, oferindu-le fiecăruia ceea ce aceştia au cerut. Dacă nu au fost mulţumiţi cu ceea ce le-au adus ospătarii, pe terasele din centrul vechi al Bucureştilor, „uslaşii unguri” au ceru gaze lacrimogene. Au primit gaze lacrimogene. Au cerut bulane-n cap! Au primit bulane-n cap! Au cerut bastoane pe spinare. Au primit şi bastoane pe spinare. Cei mai violenţi au ţinut să viziteze sedii ale Poliţiei Române, unde li s-au făcut cadou dosare de cercetare penală, precum şi 16 interdicţii pentru a mai intra timp de un an pe vreun stadion.
Din nou românii s-au dovedit a fi gazde minunate, care nu au dezamăgit nici acum, onorând sintagma „clientul nostru, stăpânul nostru”, atâta timp cât aceasta se referă doar la deservirea din industria turismului şi mai puţin din sfera politică, acolo unde continuăm să reacţionăm imediat faţă de cei care vin înspre noi cu gânduri de harţă, violenţi şi obsedaţi de pământul nostru românesc.
Vor în continuare „să ne ia pământul de sub picioare”?! Le dăm, aşa cum le-am dat şi acum, doar picioare în locul unde de regulă au „părţile moi ale creierului lor obsedat”!. Le dăm picioare în cur! De acestea avem „fără număr”.
