Pragul de 30% la referendum, ADOPTAT. Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a preşedintelui

MOTIUNEA DE CENZURA - PALATUL PARLAMENTULUICamera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, Legea referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%, respingând solicitarea de reexaminare a şefului statului, care cerea menţinerea acestuia la 50%.Deputaţii au adoptat proiectul cu 223 de voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi 23 de abţineri, PDL anunţând că a votat împotrivă.Proiectul de lege prevede că referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.Gheorghe Tinel (PDL) a precizat de la tribunal Parlamentului, după votarea acestui proiect de lege, că deputaţii PDL au votat împotrivă, deoarece consideră că „în acest moment tânăra democraţie are nevoie de un vot majoritar”.Camera Deputaţilor a adoptat, tot marţi, pe articole, Legea referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%.Deputaţii au stabilit, adoptând un nou articol, că proiectul de lege intră în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial.Camera Deputaţilor este forul decizional.Senatul a respins, în 3 septembrie, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.Opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.