Blaga: Premierul a fost de acord cu unele dintre propunerile noastre, taxele agricole ar putea rămâne la primării

vasile-blagaPreşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că premierul Victor Ponta s-a declarat de acord cu mai multe dintre propunerile înaintate de democrat-liberali, dând ca exemplu iniţiativa ca taxele şi impozitele agricole colectate la nivel local să rămână la primării.
„I-am prezentat domnului prim-ministru Victor Ponta situaţia reală a economiei româneşti. Faptul că, din păcate, numărul de locuri de muncă este mai mic decât anul trecut pe vremea aceasta, faptul că inflaţia este a doua din UE, că, din păcate, doar numărul de taxe şi impozite a crescut şi că lipsa unor măsuri curajoase de centru-dreapta nu va face decât ca economia României să stagneze. Am discutat în extenso strategia de absorbţie a fondurilor europene pe perioada 2014-2020, în condiţiile în care lipsa strategiei face ca să nu poată fi încheiat acordul cu Comisia Europeană. (…) Desigur, pentru că discutăm despre un ciclu de şapte ani de zile care excede ciclului electoral, vom discuta foarte serios strategia acestor fonduri, pentru că suntem interesaţi cu toţii ca România să absoarbă cele 40 de miliarde care i se păreau puţine, la un moment dat, domnului Victor Ponta, dar care, iată, din păcate, nu dovedim că ştim măcar să le atragem”, a declarat preşedintele PDL. Vasile Blaga a precizat, întrebat dacă PDL va depune o moţiune împotriva Guvernului, că premierul a acceptat mai multe dintre propunerile democrat-liberalilor.
„Sunt multe lucruri acceptate deja de către domnul Ponta, cel puţin verbal. De exemplu, cererea noastră ca taxele şi impozitele agricole care vor fi colectate de primari să rămână de la 1 ianuarie 2014 la administraţiile publice locale. Deocamdată aşteptăm. A fost o primă discuţie, să vedem că nu suntem puşi, din nou, în situaţia ca premierul să se răzgândească”, a spus Vasile Blaga.
PDL nu şi-a formulat o opinie faţă de acordul cu FMI, întrucât l-a primit de curând, dar poziţia democrat-liberalilor va fi exprimată în Parlament, atunci când premierul va face precizările necesare, a explica Blaga.
Întrebat dacă este mulţumit de rezultatul întâlnirii cu premierul, liderul democrat-liberalilor a spus că PDL este în opoziţie cu Guvernul Ponta şi cu USL, dar nu în opoziţie cu românii.
„Va trebui să ne întâlnim tocmai pentru că lucrurile nu merg bine în ţară. Măcar pentru atât”, a adăugat Vasile Blaga.