AVEM ŞI NU AVEM DREPTATE

Adi Cristi

Dacă ar fi să încercăm construirea unei imagini obiective asupra vieţii politice în care suntem implicaţi cu toţii, şi politicieni şi cetăţeni, şi actorii şi spectatorii, mai mult sau mai puţin pasivi, vom descoperi, după mai multe încercări, că totul este în zadar, că ne situăm în faţa „muncilor lui Sisif”.

Paradoxal, construirea unei astfel de teorii, care să ne permită avansarea pe teritoriul provocărilor cunoaşterii, pare să fie una facilă, la îndemâna noastră, beneficiind, spunem noi, de experienţa momentelor trăite, o bună parte din ele fiind chiar „opera noastră nemijlocită”. Simţim cum realitatea ne scapă printre degete, cum ne alunecă asemenea peştilor, pe care tot încercăm să-i prindem cu mâna direct din apa tulbure a timpului prezent. De cele mai multe ori fundăturile sunt descoperite în încercările noastre de a particulariza întâmplările societăţii, prin zidurile ridicate din înţelegerile noastre date realităţii nemijlocite, din care facem parte.

Învăţăm la şcoli înalte că „orice încercare de a defini politica este arbitrară, atâta timp cât ea nu vizează un obiect preexistent definirii  lui.” Tot la acele şcoli înalte încercăm să înţelegem cum de „obiectul devine politic prin definiţia dată”. A abstractiza o situaţie reală, a o transforma în concept (ca un produs al gândirii) pentru a-i urmări întâlnirea cu percepţia, nu va fi suficientă în a înţelege tumultul vieţii, iureşul acesteia, „punctul de intersecţie a mai multor informaţii eterogene, străine”, „serii care acoperă un ansamblu infinit de evenimente”, cărora li se caută „coerenţa, consecinţele şi efectele posibile pentru ceea ce reprezintă „existenţa în comun”.

De fapt, încercăm să ne înţelegem pe noi înşine, încercăm să dăm consistenţa luării aminte pentru cei care vor fi responsabili de următorul pas pe care istoria, cu sau fără voia noastră, va trebui să-l facă.

Dacă pe teritoriul ştiinţelor naturii sau a ştiinţelor exacte avem deja clarificate majoritatea problemelor, pe teritoriul ştiinţelor sociale în general, şi a ştiinţelor politice în particular, nu avem clarificată nici măcar o problemă, dacă acceptăm definirea problemei ca fiind o întrebare la care cel interogat nu are un răspuns direct. Din nou „şcolile înalte” ne învaţă că „problema este un act de conştiinţă şi cunoaştere”. Cu cât avem mai multe probleme cu atât vom fi mai motivaţi să le găsim răspunsurile, de profunzimea cărora va depinde calitatea vieţii noastre şi mai ales a urmaşilor noştri.

Teritoriu unei astfel de provocări este unul nemărginit, ceea ce face imposibilă deocamdată construirea unei balustrade de care să avem siguranţa pasului înainte.

Dacă la timpul prezent avem posesiunea tuturor mecanismelor, ce pun în mişcare viaţa nemijlocită, descoperindu-i sau intuindu-i mutările imediate, suntem pur şi simplu descoperiţi atunci când încercăm să ne construim proiecţii în viitor, dincolo de „ziua de mâine”, să ne imaginăm unde vom ajunge. Conţinutul imprevizibil al evoluţiei pe tărâm social este condiţionat în primul rând de conţinutul politic a societăţii în acel moment, conţinut impur, greu de curăţat tocmai de acele elemente care îl menţin în viaţă. Aplicarea subiectivului în definiţia imaginii obiective, pe care încercăm să o articulăm, să o construim nu sub formă de fotografie, necesară identificării exacte a realităţii, ci doar printr-o serie de schiţe în cărbune a ceea ce văd politicienii fiecare în parte, care mai de care mai înghiontiţi în timpul „procesului creaţiei” de către un reprezentant al publicului, ne oferă doar o imagine dezarticulată şi uneori hilară a vieţii pe care noi singuri ne-o asumăm ca fiind „viaţa noastră cea de toate zilele”.

Luaţi această „respiraţie” sub formă de meditaţie gratuită, formulată de întrebarea „Unde am ajuns?

Când ne vom da seama că suntem memoraţi doar sub forma a ceea ce alţii spun că suntem, atunci nu va mai conta dacă fiecare dintre noi a avut sau nu a avut dreptate. Oricum, unii vor avea dreptate, alţii nu vor avea. Ceea ce este sigur astăzi, pentru mâine, e că nimeni nu ştie care vor fi aceia.