La data de 15 septembrie 2013, în jurul orelor 14:00, doi poliţişti locali care se deplasau cu un mijloc de transport în comun, aflaţi în timpul liber, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană solicita călătărilor legitimaţiile de transport, fără a face dovada că este angajat R.A.T.P. ”În aceste împrejurări, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la interceptarea persoanei şi la solicitarea agenţilor de a se legitima aceasta a refuzat să ofere date cu privire la identitate, având un comportament violent la adresa poliţiştilor locali şi a persoanelor aflate în autobuz. Poliţiştii locali au procedat la imobilizarea persoanei care a fost condusă la sediul Poliţiei Locale şi în urma legitimării a reieşit faptul că se numeşte I.A., de 44 ani, domiciliat în judeţul Iaşi şi nu este angajat la R.A.T.P. Iaşi. Persoana menţionată a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, rep., pentru provocare de scandal şi adresare de injurii.
Pentru comportamentul violent manifestat faţă de poliţiştii locali, lucrătorii Secţiei a V-a Poliţie au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, verificările fiind preluate de către procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Poliției Locale Iași. (E.M.)