Avertizare Cod Galben de ploi pentru 19 judeţe din Moldova şi Transilvania

intemperiiMeteorologii au emis, marţi la prânz, o nouă avertizare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în 19 judeţe din nordul, centrul şi estul ţării.
Potrivit Administraţiei Nationala de Meteorologie /ANM/, în intervalul 18 septembrie, ora 03:00 – 18 septembrie, ora 15:00, în Maramureş, Moldova, estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astfel, se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi condiţii de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi, pe arii extinse, 20-25 l/mp şi, izolat, 50 l/mp, iar în centrul şi sudul Moldovei se vor încadra, în general, între 10 şi 15 litri/mp.
Judeţele vizate de noua avertizare sunt: Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Argeş şi Dâmboviţa.