Pentru fluidizarea traficului pe șoseaua Nicolina, șoferii nu mai au voie să-și parcheze autovehiculele la marginea bordurii, astfel încât circulația să se poată desfășura simultan pe cele două benzi. ”Odată cu începerea anului şcolar, traficul pe această arteră a devenit foarte aglomerat, mai ales că în paralel se execută şi lucrările de modernizare a liniei de tramvai. Astfel, în vederea fluidizării traficului rutier, prin Comisia de Circulaţie s-a dispus montarea pe această arteră de indicatoare rutiere cu semnificaţia „Oprirea interzisă”, pentru a permite autoturismelor circulaţia pe două benzi”, a declarat vicepriamrul Mihai Chirica. Pentru o cât mai bună popularizare a acestei măsuri, poliţiştii locali desfăşoară în această perioadă o campanie de informare a conducătorilor auto cu privire la interdicţia de a parca pe prima bandă de circulaţie pe şoseaua Nicolina. Potrivit reprezentanților Primăriei, începând din această săptămână, șoferii care nu vor elibera banda de circulaţei de la marginea trotuarului vor fi sancţionaţi contravenţional şi, ca măsură complementară, autoturismele vor fi ridicate, conform prevederilor legale. Şantierul deschis pe proiectul european ”Axa Sud” se află în acest moment în etapa lucrărilor de pregătire a zonei liniilor de tramvai. De asemenea, în această perioadă, profitând de vremea încă bună, a fost demarată asfaltarea ultimului tronson de carosabil, dinspre podul Nicolina spre Belvedere, pe sensul de mers spre CUG. Trama stradală este astfel, aproape completă. Lucrările continuă în această perioadă și pe pasajul Nicolina. După turnarea betonului pe plăcile din partea centrală a pasajului, contructorii pregătesc armăturile pentru sectorul dinspre Podu Roş şi, în acelaşi timp, sunt în reamenajare bretelele de circulaţie spre bulevardul Nicolae Iorga. Valoarea estimată a contractului (lei fără TVA) este de 65.246.541,78, modalităţile de finanţare fiind: bani de la bugetul local – 2%, bani de la bugetul de stat – 17,65%, fonduri structurale 80,35%. Durata contractului este de 30 de luni. Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată asocierea de firme Viarom Construct SA, Mari Vila Com, Conest SA şi Vectra Service SRL. Proiectul privind dezvoltarea axei de transport sud a municipiului Iaşi este cel de-al cincilea lansat spre finanţare de Primărie pe Axa I din Planul Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere (PIDPC) Iaşi. Proiectul include, printre altele, reabilitarea a 5,7 kilometri de stradă, dintre care 1,2 kilometri din strada Nicolina, şi 2,7 kilometri din şoseaua Nicolina, reabilitarea şi modernizarea a 8,2 kilometri de cale de rulare a tramvaielor şi a 23.000 de metri pătraţi de trotuare. (E.M.)