Iașiul riscă să nu aibă echipă în prima ligă de fotbal nici de la anul, după ce formația din Dealul Copoului a pierdut lamentabil, sâmbătă, pe ”Emil Alexandrescu”, în fața principalei contracandidate la promovare, FC Clinceni. După un joc în care au fost de nerecunoscut, elevii lui Costel Enache au părăsit terenul învinși, în urma reușitelor oaspeților, care au punctat prin Roșu, în minutul 85, după un șut puternic de la marginea careului, și fostul ieșean Clement Pălimaru, în minutul 90. În urma acestei înfrângeri, CSMS Iași a trecut pe locul doi în clasament, după FC Clinceni, care a acumulat, după patru etape, 10 puncte. Înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât rezultatul contează în play-off, Iașiul pierzând trei puncte extrem de importante. Practic, în urma acestei înfrângeri, trupa antrenată de Costel Enache și-a diminuat serios șansele de a se număra, începând din vara anului viitor, printre cele mai bune formații din Liga I. Scorul cu care oaspeții au câștigat în Copou (2-0) poate părea cam sever, însă el reflectă pe deplin realitatea din teren. Elevii lui Costel Enache s-au făcut de râs în fața unei trupe care a știut ce vrea și care, după ce a arătat în acest joc, este perfect îndreptățită să spere la promovare. Din păcate, cele trei victorii obținute de ieșeni în acest început de campionat (3-2 în deplasare, la Târlungeni, 2-0, acasă, cu SC Bacău, și 3-1, în deplasare, la Brăila) au fost doar un simplu foc de paie, Onofraș and. Comp. fiind departe de pretențiile unei candidate serioase la accederea în prima ligă. Cu un Bogdan Miron în poartă, sosit în Copou cu două zile înainte de starul campionatului (!), cu fundașii laterali improvizați, din cauza accidentărilor suferite de Voicu și Vladu, cu un Crețu departe de ceea ce (nu) a arătat sezonul trecut, în Liga I, ”spatele” Iașiului a arătat ca un sac fără fund, în care mai orice șut spre poartă, expediat de adversari, s-a transformat în gol. La mijloc, lucrurile au stat ceva mai bine, dar acesta a fost, în special meritul lui Țigănașu și Onofraș, cei mai în formă jucători în acest moment ai CSMS-ului. Atacanții au fost, din nou, ”călcâiului lui Ahile” la formația din Dealul Copoului, nici Dobre, nici Vancea și nici Claudiu Ionescu nedovedind că-și merită locul în echipă. O mare parte din vină pentru situația în care a ajuns în acest moment Iașiul aparține Comitetului Director, care în vară a preferat aducerea ca antrenor principal la CSMS a lui Costel Enache, în locul lui Ion Viorel, cel care cunoaștea foarte bine seria I a Ligii a II-a și care promitea că va aduce cu el o întreagă ”armada”, în care cap de listă era fostul ieșean Clement Pălimaru, golgheterul ediției trecute a ligii secunde, pe când evolua la CS Otopeni. Fire vulcanică, ”Vioară” era, după părerea multor specialiști (nu și a celor din Comitetul Director), soluția optimă pentru o echipă a Iașiului care avea nevoie de un spirit de ”luptător” până la epuizare pentru atingerea obiectivului. Faptul că, la sfârșitul meciului de sâmbătă, din Copou, spectatorii de pe ”Emil Alexandrescu” i-au cerut demisia lui Costel Enache demonstrează că în vară, dirigiuitorii din Copou au greșit în alegerea antrenorului. Costel Enache este un antrenor bun, adept al fotbalului modern, însă la această oră, CSMS are nevoie de un tehnician mult mai ”pragmatic”, care să interacționeze cu jucătorii chiar și atunci când aceștia ”dorm” pe teren, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în primele patru etape ale actualei ediții de campionat. În meciul de sâmbătă, CSMS Iași a evoluat în formula: B. Miron – Voicu, Mihalache, Crețu, R. Miron – Novac, Bădic, Onofraș, Cl. Ionescu, Țigănașu, Herghelegiu. În celelalte meciuri ale etapei a 4-a a Ligii a II (Seria I) s-au înregistrat următoarele rezultate: Unirea Slobozia – Dunărea Galați 3-1, Rapid CFR Suceava – ACS Berceni 0-2, Farul Constanța – CF Brăila 0-1, Rapid – SC Bacău 1-0.. În clasament: 1. FC CLINCENI (10 p), 2. CSMS Iași (9 p), 3. Rapid (8 p), 4. Farul (7 p), 5. Unirea Slobozia (5 p), 6. CF Brăila (5 p), 7. ACS Berceni (4 p), 8. Rapid CFR Suceava (2 p), 9. Gloria Buzău (1 p), 10. Unirea Târlungeni (1 p), 11. Dunărea Galați (1 p), 12. Sportul Studențesc (0 p), 13. SC Bacău (0 p). Etapa viitoare (sâmbătă, 28 septembrie, ora 11.00): ACS Berceni – Dunărea Galați, Gloria Buzău – Rapid CFR Suceava, Unirea Târlungeni – Sportul Studențesc, CF Brăila – Rapid, FC Clinceni – Farul, CSMS Iași – Unirea Slobozia (ora 21.00, în direct pe TVR 1). (E.M.)