Cătălin Ivan: Dragnea are mare dreptate când se revoltă privind proiectul PNL. Suntem alături de el

catalin_ivan_63006400

Purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan spune că Liviu Dragnea are mare dreptate să se revolte în cazul proiectului PNL privind localele şi că PSD este alături de el, afirmând că atât timp cât social-democraţii îşi ţin promisiunile şi sunt parteneri loiali, se aşteaptă ca şi liberalii să fie la fel.Cătălin Ivan a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă că PSD este alături de Liviu Dragnea, nu numai pentru că este preşedinte executiv al partidului, ci pentru că are dreptate să se revolte, în condiţiile în care parlamentarii PNL au depus un proiect de lege privind alegerile locale.„Noi suntem alături de Liviu Dragnea nu numai pentru că este preşedintele executiv al partidului, ci pentru că are foarte mare dreptate când se revoltă pentru că există comisii de lucru în USL din care fac parte şi colegi liberali, şi social-democraţi, unde vin specialişti şi se lucrează pe anumite ateliere. Să munceşti atâtea luni de zile şi să te trezeşti că în Parlament apare un proiect alternativă al colegilor care sunt şi în comisia din care faci parte este frustrant. Bineînţeles că aşa nu poate să funcţioneze”, a spus Ivan.El a arătat că în acest caz sunt două ipoteze de lucru: una care presupune că liberalii care au depus proiectul au avut avizul conducerii PNL, fiind un proiect asumat de PNL, ceea ce înseamnă că există o problemă în USL şi trebuie discutată în USL, iar a doua ipoteză este că iniţiatorii nu au avut avizul conducerii PNL şi atunci există doar o problemă în interiorul PNL şi trebuie să fie rezolvată în interiorul partidului.”Dar domnul Crin Antonescu nu poate să iasă public şi să spună că nu comentează”, a precizat Ivan.El a arătat că, atât timp cât PSD îşi ţine toate promisiunile şi se comportă ca un partener loial şi serios, se aşteaptă ca şi PNL să facă la fel.Parlamentarii PNL – 63 de senatori şi deputaţi – propun, într-o iniţiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri.Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că PSD nu susţine iniţiativa PNL de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că trebuie o discuţie cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranşate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu „acest USL”.El a spus că lucrurile trebuie lămurite „într-o discuţie foarte calmă”, care să aibă loc cât mai curând.Liviu Dragnea a arătat că este vorba despre onoare şi nu mai vrea să participe la o mare minciună.Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, la Satu Mare, că subscrie la ideea liderului PSD Liviu Dragnea că sunt destule lucruri de clarificat în interiorul USL pentru a putea merge mai departe.