24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Un nou subiect, care pur şi simplu oferă televiziunilor de nişă un subiect en gross cu o desfacere en detaile, ne atrage atenţia, smulgându-ne de pe câinii vagabonzi sau din galeriile romane de la Roşia Montană. Dan Voiculescu. Personaj amfibiu, un excelent cameleon politic, dispus să aibă aceeaşi culoare (dacă ea există) cu aerul destinat respiraţiei, de la primul ţipăt de nou născut la săvârşirea duhului (fără a avea pretenţia ca acesta să facă parte din categoria celui sfânt). Cum la şcolile vieţii învăţăm că aerul este inodor şi incolor, nu are culoare, nu are miros, aceste preţioase atribute pot fi aplicate personajului în cauză. Proprietatea de a fi incolor ar susţine mai mult partea invizibilă a realităţii, partea care ne oferă garanţia că ceea ce nu se vede nu înseamnă că nu există. Există, dar nu în aceeaşi dispoziţie pe care o avem noi, oamenii, să fim în stare să sesizăm cu forţe proprii prezenţa directă a aerului, implicit a lui Dan Voiculescu, personajul principal al acestei respiraţii provocatoare.
Noul scandal mediatic a fost generat de condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare a preşedintelui fondator al P.C., partid important doar prin Trustul de Presă INTACT, în arhitectura căruia întâlnim, în specia,l postul de televiziune de ştiri Antena 3, foarte agresiv, cu jurnalişti incisivi şi greu de ignorat, chiar şi numai prin apetitul acestora de a descoperi şi aduce la lumină „umbrele guvernărilor”, mecanismele din culisele puterii şi, nu în ultimul rând, putreziciunea unui sistem, pe care noi toţi îl considerăm a fi decisiv, parte importantă în construcţia unei democraţii autentice. Am numit astfel Justiţia, ca sistem de referinţă necesar pasului înainte, atunci când acesta face parte din categoria „următorului pas”.
Iată că, o primă condamnare a lui Dan Voiculescu, pe considerentul unei privatizări frauduloase, vechi de peste 11 ani, ne pune faţă în faţă cu întrebarea legitimă dacă acest proces este sau nu un proces politic, dacă procesul în sine a fost doar influenţat politic, dacă judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, care au dat acest prim verdict, ştiu cum funcţionează mecanismele economiei de piaţă. Citind din rechizitoriul procurorilor sesizăm că, cei care au instrumentat acest caz, cei care au realizat urmărirea penală, au avut ambiţii ocultiste, descoperind influenţe telepatice lui Dan Voiculescu, cu ajutorul cărora acesta a acţionat pentru a câştiga o privatizare, din care a fost reţinut doar preţul terenului, doar acceptul spectaculos al unei tranzacţii imobiliare, care de fapt nici nu a avut loc. Lansat pe piaţa media subiectul nu putea să scape scenariilor de largă respiraţie astăzi, din care reiese o directă implicare a lui Traian Băsescu în actul de justiţie, implicare vizibilă pe direcţia „parşivelor coincidenţe”, care ne apar la tot pasul, fie că vorbim despre acest proces uitat şi în cele din urmă revigorat, fie că vorbim despre anchetele penale, referitoare la frauda la referendumul, privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În lotul Dan Voiculescu au fost condamnate 11 persoane, cu ani de puşcărie, cât să le ajungă, între 5-6 ani, astfel încât doar fondatorul Antenelor să fie adresantul găsit, după strategia „punct ochit, punct lovit”, restul condamnaţilor jucând rolul pagubelor colaterale, „să nu se trezească din nou presa şi să descopere o altă coincidenţă”, privind decizia politică în justiţia română, care nu are cum să facă opinie separată faţă de jalnica realitate din educaţie, sănătate, economie sau din cultura spaţiului mioritic.
Nu comentez cât dreaptă şi nepărtinitoare a fost judecata, chiar şi pentru că nu avem o hotărâre definitivă şi irevocabilă a ultimei instanţe de judecată. Deocamdată, se practică un fel de joc de glezne, o „arătare a pisicii”, o încercare de intimidare nu doar a personajelor vizate de condamnare, ci şi a celor care pot oricând să li se scormonească trecutul, în care astfel de „gesturi fireşti” unor ani în care nimeni nu ştia mai mult decât ar fi putut să reţină şi să înveţi din alergare, ar căpăta astăzi o cu totul altă interpretare.
Dar, pentru că Dan Voiculescu este o nucă tare, pentru că Justiţia începe să dea semne de auto-însănătoşire, s-ar putea ca spectacolul să fie mult mai spectaculos decât pare la acest prim enunţ al instanţei de judecată. Există calea apelului, mai există şi calea recursului. O cale întortocheată spre calea cea dreaptă.
