Berlusconi ar putea cere să presteze muncă în folosul comunității, susține avocatul acestuia

ITALY POLITICS GOVERNMENTMunca în folosul comunității în Italia presupune aranjarea rafturilor în supermarketuri, asistarea persoanelor în vârstă și ștergerea graffiti-urilor de pe străzi, dar este probabil ca Berlusconi să devină voluntar în activități de binefacere.

Fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea cere judecătorului, săptămâna aceasta, să presteze muncă în folosul comunității, mai degrabă decât să stea plasat sub domiciliu supravegheat pentru ispășirea celor 12 luni de condamnare a sa pentru evaziune fiscală, transmit AFP și Reuters. ‘Dacă nu va fi o schimbare de strategie, până la sfârșitul săptămânii viitoare vom introduce o cerere de muncă în folosul comunității pentru Silvio Berlusconi’, a precizat avocatul acestuia Franco Coppi pentru agenția italiană ANSA, preluată de AFP. Cererea, care va fi adresată tribunalului din Milano, va specifica că Berlusconi dorește să presteze această activitate, dar decizia finală va aparține judecătorului care trebuie să se pronunțe până la sfârșitul lunii. Curtea Supremă italiană a respins, la 1 august, al doilea și ultimul apel al lui Berlusconi împotriva condamnării sale pentru fraudă fiscală, aplicându-i o primă sentință definitivă din lunga serie de probleme judiciare. Cei patru ani din condamnarea inițială au fost comutați la un an, datorită unei dispoziții de amnistie aplicabile unor infracțiuni relativ minore. Pe de altă parte, Berlusconi nu va trebui să meargă la închisoare, ca urmare a vârstei sale de peste 70 de ani. Munca în folosul comunității în Italia presupune aranjarea rafturilor în supermarketuri, asistarea persoanelor în vârstă și ștergerea graffiti-urilor de pe străzi, dar este probabil ca Berlusconi să devină voluntar în activități de binefacere. Declarația avocatului său este contrară a ce a declarat anterior Berlusconi, care afirmase că nu vrea să presteze o astfel de activitate ‘ca un infractor oarecare’. Majoritatea observatorilor se așteaptă ca acesta să ceară să fie plasat sub domiciliu supravegheat, într-unul din numeroasele sale palate, între care o reședință de 120 de hectare in Sardinia și o fostă mănăstire în apropiere de Milano.