Leancă: Decizia Găgăuziei de a interzice limba română are ca scop tensionarea situației în sudul RM

leanca“Dacă există probleme, să vină să le discutăm aici la Chișinău, sau să ne invite la Comrat. Să ne uităm pe fondul problemei, dar nu pe pretexe”.

Prim-ministrul, Iurie Leancă, condamnă decizia Adunării Populare a Găgăuziei de interzicere a limbii române pe teritoriul autonomiei și spune că aceasta este o tentativă de tensionare a situației în sudul Republicii Moldova. Potrivit lui, inițiativa vine din partea unor cercuri răuvoitoare, relevă UNIMEDIA.„Îmi pare foarte rău să constat că e o anumită tentativă din partea unor forțe nesănătoase, din punctul meu de vedere, de a tensiona situația în sudul Republicii Moldova. Am analizat cu multă calmitate situația de acolo și evoluțiile lucrurilor. Am fost recent la Comrat, la Ceadîr-Lunga ș.a. Constat că nu există niciun motiv pentru o astfel de tensionare, care vine din partea unor elemente și cercuri răuvoitoare”, a subliniat premierul.Șeful Cabinetului de miniștri a mai adăugat că problema poate fi depășită prin dialog și comunicare.  „Vreau să adresez un apel colegilor noștri și concetățenilor care reprezintă autonomia – să nu tensioneze situația. Dacă există probleme, să vină să le discutăm aici la Chișinău, sau să ne invite la Comrat. Să ne uităm pe fondul problemei, dar nu pe pretexe. Noi acum avem alt obiectiv. Cel mai important este să consolidăm societatea. Să ne axăm pe probleme de fond. Eu sunt convins că astfel vom depăși orice problemă și vom găsi soluții”, a conchis Iurie Leancă.UNIMEDIA amintește că, la 4 octombrie 2013, Adunarea Populară a Unității Teritorial-Autonomice Găgăuzia a decis să interzică sintagma de „limbă română” pe teritoriul autonomiei. Inițiativa a aparținut deputatului Ivan Burgudji fiind susținută și de bașcanul Mihail Formuzal.