Dispută internă în PNL între Chiţoiu şi Bodea. Vicepremierul ameninţă cu sancţionarea senatorului

image descriptionLiderul PNL Daniel Chiţoiu şi senatorul PNL Cristian Bodea au avut un schimb dur de replici pe teme economice, parlamentarul afirmând că „România este în comă financiară”, iar ministrul spunând că economia creşte şi că va cere în PNL o decizie care să stopeze „astfel de declaraţii iresponsabile”.

Bodea a scris, pe blogul său, că Guvernul Ponta nu ştie să comunice şi că „România este în comă financiară”.”Pentru că Guvernul Ponta nu ştie să comunice şi e foarte posibil să nici nu aibă curajul să prezinte situaţia crudă de azi, şi pentru că m-am săturat de răspunsurile penibile primite de pe la miniştrii, am decis să fac o vizită la Ministerul Dezvoltării, să mă informez despre situaţia reală în care se află ţara şi la ce ne putem aştepta anul viitor. (…) Ei bine, am venit azi în negru, pentru că simt că este de datoria mea să fiu sincer cu primarii şi să anunţ moartea clinică a fondurilor guvernamentale. Perspectiva pentru anul 2014 este sumbră, pentru că în acest moment România este în comă financiară!”, a scris Bodea, pe blog.Potrivit acestuia, „bugetul de stat pe anul 2014 pare neclar şi pentru domnii Chiţoiu şi Voinea, care înca nu s-au decis în privinţa rectificării pe care o tot moşesc din august”.”Drama cea mare vine din faptul că, deşi anul acesta au crescut taxele cu vreo 16%, gradul de colectare a scăzut cu 20%, spre un îngrijorător 70%. Or, asta înseamna mai puţini bani decât erau prevăzuţi în bugetul pe 2013 şi, probabil, o rectificare în minus”, scrie senatorul liberal, adăugând că „pentru anul viitor se preconizează alocarea a 2 miliarde RON pt PNDL pe toată ţara”.”Ceea ce ar însemna de 3 ori bugetul din acest an. Numai că… Ministerul Dezvoltării tocmai a preluat şi arieratele pe şcoli de la Ministerul Educaţiei. care se ridică la 1,7 miliarde RON. Care se adaugă zecilor de miliarde restanţe pe proiectele de drumuri, poduri, apă şi canalizare”, se mai arăta în postarea paralamentarului.În replică, Daniel Chiţoiu a remis un comunicat în care afirma că este regretabil că „oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunţă asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoştinţă de cauză”, el precizând că afirmaţiile parlamentarului vor fi analizate de liderii PNL în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional.Condamn faptul că există persoane în rândurile Partidului Naţional Liberal care îşi doresc cu tot dinadinsul să-şi facă imagine publică, adunând zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern. Este regretabil că oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunţă asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoştinţă de cauză. Acesta nu beneficiază de experienţa profesională necesară pentru a face o analiză economico-financiară coerentă”, afima Chiţoiu.Potrivit acestuia, realitatea este că economia României se află pe un trend ascendent, „fapt certificat de toate evaluările organismelor naţionale şi internaţionale de profil”. ceea ce priveşte totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în primele 8 luni,Potrivit acestuia, Partidul Naţional Liberal nu trebuie să-i permită niciunui membru să denigreze munca unei întregi echipe. „Drept urmare, în următoarea şedinţă a Biroului Politic Naţional, voi solicita analizarea afirmaţiilor senatorului Bodea şi asumarea unei decizii de natură să stopeze astfel de declaraţii iresponsabile, care pot avea urmări grave, nu pentru o persoană sau un ministru, ci pentru imaginea României în ansamblu”, se arăta în finalul comunicatului lui Chiţoiu.În replică, Bodea a remis, vineri, un comunicat în care precizează: „Recunosc, nu am expertiză contabilă… Cifrele nu mi-au plăcut niciodată. Cuvintele mi-au plăcut mai mult, însă. De aceea, am expertiză numai în marketing şi comunicare. Chiar dacă nu beneficiez de experienţă profesională financiară, ne-au obligat şi pe noi, ăştia de la Marketing, să facem oleacă de contabilitate şi un picuţ de matematică. Destul ca să observ că aţi alocat anul acesta pentru PNDL doar vreo 500-600 de milioane lei, când numai necesarul Bihorului a fost de 330 milioane lei. Atenţie: toate restanţe ale Guvernului! Şi, destul ca să observ că, din cele 2 miliarde pe care i le-aţi promis domnului Dragnea, pe anul viitor, abia dacă aţi reuşi să închideţi vreo 6 judeţe. Dar dumneavoastră vreţi să vă laud că daţi de trei ori mai mult în 2014, când tare mă tem că necesarul este poate de 20 ori mai mare?!…”