Cătălin Predoiu: PDL va depune o moțiune simplă; Guvernul Ponta – complice la eșecul CFR Marfă

SEDINTA - CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURIIPDL va depune o moțiune simplă împotriva Guvernului pe tema privatizării CFR Marfă, întrucât au fost afectate atât interesele companiei, cât și interesele generale ale României, a anunțat marți prim-vicepreședintele formațiunii Cătălin Predoiu. „Înregistrăm cel de-al treilea eșec major al Guvernului socialist Victor Ponta. După eșecul privatizării Oltchim, eșecul proiectului Roșia Montană, avem acum eșecul privatizării CFR Marfă. O spunem cu toată răspunderea: eșecul a devenit emblema Guvernului Ponta, eșecul a devenit un model de guvernare USL. De aceea, PDL va depune o moțiune simplă împotriva Guvernului, întrucât au fost afectate nu numai interesele companiei CFR Marfă, ci au fost afectate interesele generale ale României prin decredibilizarea țării în ochii investitorilor, locali sau internaționali. Nimeni nu investește într-o țară cu guvern incompetent”, a declarat Predoiu, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PDL. El a acuzat Guvernul condus de Victor Ponta de „complicitate la eșecul CFR Marfă”. „Potrivit declarațiilor reprezentanților Consiliului Concurenței, Guvernul a știut încă din vară că nu s-au depus toate informațiile necesare de către cumpărător. Guvernul a ascuns opiniei publice acest lucru și nu a luat măsurile necesare să invite și să preseze cumpărătorul să depună aceste informații, astfel încât avizul Consiliului Concurenței să fie eliberat în timp util”, a adăugat Predoiu.