Începând cu luna septembrie, Consiliul Județean (CJ) Iași a demarat procesul de elaborare a ”Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași” pentru perioada 2014-2020. Demersul îşi propune să continue și să consolideze programele de dezvoltare strategică inițiate la nivelul instituției, în contextul oportunităților oferite de accesarea fondurilor europene din viitoarea perioadă de programare şi a fondurilor guvernamentale. Obiectivul general al proiectului de elaborare a strategiei este acela de a creşte eficienţa instituţională a Consiliului Judeţean prin planificare strategică şi accesul la servicii publice de calitate. Elaborarea unei strategii de dezvoltare locală este un proces periodic, extrem de important pentru orice comunitate locală, indiferent de dimensiunea și contextul de dezvoltare al acesteia. O strategie de dezvoltare oferă informare și sprijin pentru deciziile autorităților publice locale, permite fundamentarea deciziilor de finanțare din fonduri ale Uniunii Europene, guvernamentale sau alte surse, conduce la creșterea atractivității județului pentru investitori și alți agenți economici, permite o mai bună adaptare a serviciilor publice la nevoile cetățenilor. Cristalizarea Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași pentru perioada 2014-2020 va favoriza mobilizarea comunității în direcţia unei viziuni comune de dezvoltare și consolidarea identității și spiritului local. Procesul de elaborare a unei strategii presupune o ocazie de dezbatere în cadrul comunității cu privire la provocările și oportunitățile de dezvoltare, de creștere a vizibilității mandatului autorităților și de facilitare a formulării unei viziuni de dezvoltare comune, asumate atât de autorități cât și actorii comunității locale.Procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a Județului Iași va avea o durată de șase luni și se va derula în colaborare cu firma de consultanță GEA Strategy&Consulting SA din București. Obiectivele acestei inițiative a Consiliului Judetean Iasi sunt: elaborarea unui document de dezvoltare pe termen mediu (2014-2020), prin participarea tuturor actorilor locali interesaţi, valorificarea potenţialului județului Iași, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice şi sociale, menținând și/sau îmbunătățind în acelaşi timp condiţiile de mediu, redefinirea şi dezvoltarea rolului județului Iași în dezvoltarea teritorială, structurarea şi consolidarea parteneriatelor public-private, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare comune agreate, corelarea documentelor şi demersurilor majore privind dezvoltarea într-o abordare structurată, integrată, în beneficiul bunăstării comunităților județului şi a cetăţenilor săi, conştientizarea valorilor şi potenţialului local şi angajarea cetăţenilor în procesele de planificare şi implementare a obiectivelor identificate în parteneriat, sprijinirea mediului economic și de afaceri prin radiografierea posibilităților de creştere a competitivităţii şi eficienţei microîntreprinderilor şi IMM-urilor, promovarea identităţii economice, sociale, culturale şi a imaginii judeţului Iaşi, stabilirea unor priorități de intervenție sectoriale aliniate problemelor, necesităţilor si constrângerilor identificate la nivel local şi documentelor programatice naţionale și regionale, generarea de scenarii de dezvoltare a județului Iași. Prin strategia de dezvoltare ce urmează a fi elaborată, se vor propune metode de valorificare a potenţialului judeţului Iaşi, care să conducă la rezultate vizibile pe termen mediu şi lung şi care să surprindă cât mai bine specificul judeţului şi avantajele sale comparativ cu alte judeţe/regiuni. Aceste deziderate pe care Consiliul Județean şi le asumă sunt în legătură directă cu preocuparea legată de conştientizarea valorilor şi potenţialului local şi promovarea identităţii economice, sociale, culturale şi a imaginii Judeţului Iaşi. ”Un aspect deosebit de important, pe toată durata de realizare a Strategiei de Dezvoltare, este implicarea a cât mai mulți actori relevanți, participarea comunității locale în ansamblul său, astfel încât, la final, să se asigure legitimitate demersului de planificare strategică şi să se asigure durabilitate acţiunilor propuse și asumate de către autoritățile județene. Tocmai de aceea orice contribuție din partea comunității este binevenită, iar documentele strategice vor fi supuse consultării publice pe durata elaborării lor”, a declarat Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. (E.M.)