Liberalul Andrei Gerea a depus ieri jurământul de învestitură în funcția de ministru al Economiei, la Palatul Cotroceni. Președintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul privind numirea liberalului Andrei Gerea în funcția de ministru al Economiei. Liderul deputaților PNL, Andrei Gerea, a fost propus de conducerea partidului pentru a prelua portofoliul de la Economie. Traian Băsescu i-a spus, miercuri, noului ministru al Economiei, Andrei Gerea, că are în această funcţie „două misiuni teribil de grele: Oltchim şi Cuprumin”, adăugând că speră „să se deruleze procese transparente în favoarea companiilor”.Andrei Gerea îl înlocuiește la Ministerul Economiei pe colegul său de partid Varujan Vosganian. Pe 7 octombrie, Varujan Vosganian și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Economiei. El a declarat că a făcut acest gest pentru ”a înlătura orice posibilă ambiguitate sau controversă privind activitatea Guvernului”, în contextul în care solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva sa a fost respinsă de plenul Senatului.