Breaking News

Raed Arafat dorește realizarea unei baze de date cu situația rezidenților

arafatSecretarul de stat în Ministerul Sănătății a afirmat că nu vede nicio problemă ca un absolvent  să meargă la pregătire în străinătate și apoi să se întoarcă în țară pentru a profesa.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat miercuri, în cadrul unei dezbateri, că una dintre propunerile privind rezidențiatul ar fi ca examenul de licență să reprezinte o primă etapă de intrare în rezidențiat. „Admiterea în rezidențiat nu se va face pe baza notelor din facultate. Una dintre variante ar fi ca examenul de licență să reprezinte o primă etapă de intrare în rezidențiat. Examenul de licență poate să devină un examen mult mai serios, care să fie un filtru, pe baza lui să devină doctor și să fie prima parte a rezidențiatului. Tematica este aceeași ca și la rezidențiat”, a spus secretarul de stat. Raed Arafat a precizat că absolventul cu o anumită pregătire în medicină va primi un drept. „Modificările sunt venite în sensul de a crește calitatea pregătirii. Am avut specialități care au avut probleme în sensul că nu erau destui la rezidențiat. Nu mai vrem doctori care să stea în stradă fără drept de liberă practică și fără a face nimic. Medicul care termină o anumită pregătire va primi un anumit drept. Se va mări baza de pregătire”, a spus reprezentantul MS. Raed Arafat a afirmat că nu vede nicio problemă ca cineva să meargă la pregătire în străinătate și apoi să se întoarcă în țară pentru a profesa. „Nu văd o problemă în a pleca afară la pregătire. Cine are această opțiune poate să plece și apoi să se întoarcă. Nu sunt împotrivă ca cineva să meargă să facă rezidențiatul sau o parte din acesta afară”, a spus Arafat. El a afirmat că dorește realizarea unei baze de date cu situația rezidenților. „Am dori să avem o bază de date clară și să știm unde este rezidentul, ce a făcut, unde a plecat, cât stă”, a adăugat Arafat, care vrea ca baza de date să fie funcțională din acest an, mai întâi experimental.