Dinamo pierde primul meci cu Stoican antrenor

astra - dinamo 2-1

Astra Giurgiu s-a impus la limita in fata lui Dinamo, scor 2-1, gratie unui gol rapid inscris de Constantin Budescu (secunda 16!), completat de Bukari, la mijlocul primei reprize. Dinamo a dat impresia ca poate scoate mai mult din aceasta deplasare, dupa ce a redus din diferenta pana la pauza, prin Laurentiu Rus, singurul lucru notabil „reusit” de dinamovisti in actul secund fiind eliminarea lui Cosmin Matei. Meciul a inceput de la 1-0, dupa ce Constantin Budescu a reusit cel mai rapid gol din aceasta editie campionat, invingandu-l pe Balgradean, iesit din poarta, cu un lob de la peste 40 de metri (secunda 16). Thomas putea restabili egalitatea, cinci minute mai tarziu, cand Silviu Lung a deviata in corner sutul la firul ierbii al francezului. Giugiuvenii au raspuns in urma unei gafe in aparare a lui Grigore, cu Sadat Bukari luandu-l la tinta pe Balgradean din 5 metri. In minutul 11, Budescu a trecut pe langa dubla, dupa o lovitura de cap plasata a lui Karim Yoda, respinsa de goalkeeperul lui Dinamo. La mijlocul reprizei, Dragos Grigore si-a aratat din nou „clasa”, depasit de Matel in flanc, a carui centrare a ajuns la Bukari, care a indeplinit o simpla formalitate din cativa metri. Thicot a continuat cu o lovitura de cap imprecisa (38′),  ceva mai tarziu venind un „lat” defectuos al lui Cosmin Matei, din zona punctului cu var, si un „cap” al lui Luchin din 7 metri, respins spectaculos de Lung. „Cainii” aveau sa inscrie, insa, chiar la ultima faza, cand Laurentiu Rus l-a invins pe Silviu Lung cu un sut la firul ierbii, bara-gol, din afara careului. Partea secunda a fost din alt „film”, singurul lucru demn de mentionat ramanand eliminarea lui Cosmin Matei, petrecuta in minutul 80. Din cate se pare, mijlocasul lui Dinamo si-a aplaudat proprii suporteri prezenti in tribunele de pe „Marian Anastasovici”, arbitrul Istvan Kovacs a interpretat totul ca pe un gest ironic, si de aici doar un pas pana la al doilea cartonas galben aratat lui Matei. Astra: Lung – Matel, Gaman, Muresan, Morais – Yahaya, Laban – Santos Pedro (De Amorim 56′), Budescu (Cristescu 61′), Karim Yoda (Seto 83′) – Bukari. Dinamo: Balgradean – Fai (L. Rus 39′), Luchin, Grigore, Grecu – Thicot, Boubacar (Zougoula 62′) – Matei, Curtean, Lazar (Lazar 74′) – Thomas.