Acțiuni preventive ale Poliției Locale în cartiere

politisti localiÎn primele trei zile din luna noiembrie 2013, poliţiştii locali au continuat acţiunile preventive în cartierele din municipiulul Iaşi în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică şi respectarea normelor de convieţuire socială.

Astfel, în perioada de referinţă, în cadrul acţiunilor desfăşurate, polițiștii locali au avut în atenţie locaţiile unde sunt indicii şi sesizări cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de alcool şi nerespectarea normelor de curăţenie. ”Cu această ocazie, poliţiştii locali au procedat la legitimarea a peste 600 de persoane şi aplicat 223 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 34.020 lei.
Dintre acestea, 37 de amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale Iași. În atenţia poliţiştilor locali a fost şi respectarea prevederilor H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, ocazie cu care 31 de persoane au fost sancţionate contravenţional. În plus, lucrătorii instituţiei au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 1.500, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. (E.M.)