Antonescu: Cota unică e bătută în cuie în urma discuţiilor cu FMI. Va rămâne la 16% în 2014

crin101 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nivelul cotei unice la 16% este „bătut în cuie” în urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI şi pentru anul 2014, precizând că oficialii instituţiei financiare internaţionale ar fi luat în calcul o eventuală creştere. El a menţionat că, atunci când s-a referit la lupta premierului şi a ministrului de Finanţe de a menţine nivelul cotei unice, nu a imaginat „nişte lupte fizice între Ponta, Chiţoiu şi domnii de la FMI„.„Nu mi i-am imaginat trăgându-se de cravată, dar una dintre variantele foarte la îndemână pe care FMI era dispus să o ia în calcul era creşterea cotei unice, şi în sensul acesta tocmai elogiindu-le activitatea şi fermitatea atât a premierului, cât şi a domnului Chiţoiu, am spus că oamenii au fost consecvenţi cu declaraţiile politice, cu programul de guvernare şi au reuşit acest lucru care e foarte important, să menţină cota unică la 16%”, a mai spus Antonescu.