E.ON Energie România a deschis ieri un nou centru de sevicii cu publicul, situat în cadrul Ansamblului Palas. Noul spațiu, cu o suprafață de 800 de metri pătrați (față de doar 300 de metri pătrați cât avea vechea locație, din strada Agatha Bârsescu), dispune de mult mai multe facilități pentru public, prin amenajarea a 30 de ghişee operabile, faţă de numai 12 existente în vechiul sediu. Centrul de Relații cu Clienții al E.ON, de la Palas, este deschis de luni până vineri, între orele 08.30 şi 17.30. În cadrul centrului, consumatorii pot să încheie sau să modifice contracte de furnizare a energiei electrice şi/sau a gazelor naturale, să primească informaţii privind conţinutul facturilor, sau să primească alte informaţii utile, legate de activitatea E.ON, dar şi să obțină consultanţă în legătură cu tarifele sau modalităţile de plată a facturii la electricitate sau consumul de gaze naturale. Deschiderea noului Centru de Relații cu Clienții al E.ON este considerată de către deputatul PSD de Iași Sorin Iacoban, cel care a criticat nu de puține ori relația defectuasă existentă între această companie și clienții, mai ales în ceea ce privește modul de plată a facturilor și timpul exagerat de mare pe care aceștia din urmă trebuiau să-l piardă stând la rând la ghișee pentru a obține o simplă informație în legătură cu modul de calculare a consumului de energie electric și/sau gaze naturale, ca fiind un prim pas de normalizare a relaţiei E.ON cu ieşenii. ”Remarc faptul că multiplele critici pe care le-am adus companiei timp de mai bine de un an de zile, în ceea ce priveşte relaţia defectuoasă a acesteia cu utilizatorii, nu au rămas fără efect, deşi companiei E-ON i-a trebuit mult prea mult timp pentru a înţelege că într-o societate civilizată nu trebuie să existe dispreţ faţă de drepturile consumatorilor. Este bine că în urma discuţiilor repetate purtate cu conducerea E-ON, în special cu actualul director general al companiei, domnul Dan Morari, furnizorul a înţeles că o relaţie bună cu clienţii săi, recomandă şi crearea unor condiţii minime pentru persoanele care doresc să obţină informaţii sau să-şi achite obligaţiile la sediul acestuia”, a declarat deputatul Sorin Iacoban . ”Cu siguranţă, prin punerea la dispoziţia clienţilor a unui spaţiu generos de 800 mp va creşte calitatea serviciilor oferite ieşenilor, dar nu trebuie să uităm că mai sunt multe de făcut pentru o relaţie normală client-furnizor. Astfel, este obligatoriu ca E.ON Energie România să revizuiască, de această dată cu operativitate şi prioritate, contractele de furnizare a energiei, în sensul punerii acestora în acord total cu contractele cadru şi cu prevederile legislaţiei europene în materie, astfel încât să nu mai fim puşi în situaţia să constatăm existenţa unor clauze abuzive în contractele cu populaţia”, a adăugat deputatul ieșean. (E.M.)