SOLUŢIA DE MÂINE, CUM SE VA NUMI?

Adi Cristi

A mai trecut o dată FMI peste noi, cum a trecut tot de atâtea ori, lăsând în urmă mai multă confuzie decât îmbrăţişări sau strângeri tovărăşeşte de mâini.

O negociere cu FMI nu a fost niciodată o bucurie câmpenească şi nici una de salon oficial. Tot timpul „şurubul a fost strâns”, provocându-ne  răni sângerânde, dar şi „zâmbete multicolore”, astfel încât, „per total”, să se simtă o timidă relaxare, chiar dacă şi de această dată  datele prezentate devin pe cât de tentante, pe atât de lăsate încă în poziţia vrabiei de pe gard, din zicala „nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard”.

Acordul cu FMI, negociat de Guvernul Ponta cu oficialii Fondului Monetar Internaţional, de această dată, a avut în vedere o atenţie punctuală faţă de cei care au făcut scandal în pieţele publice (medicii rezidenţi, profesorii debutanţi), faţă de pensionari, faţă de bugetari, dar şi faţă de salariul minim pe economie. De asemenea, nu au fost uitate promisiunile privind reducerea CAS la angajator cu 3%, reducere care a fost majorată la 5%, chiar dacă aplicarea ei a fost decalată cu şase luni, începând cu 1 iulie 2014 şi nu 1 ianuarie, cum a fost iniţial promis.

Contrar zicerilor cârcotaşilor, zgribuliţi în partea portocalie a scenei politice, de această dată Guvernul Ponta a demonstrat cum se face o negociere fără prea multă vorbărie, fără părea multe date scăpate pe surse, comunicând la finalul înţelegerii ce anume va creşte şi de unde vor fi luaţi banii.

Vor creşte pensiile cu 3,76%, deficitul bugetar va fi de 2,2 % din PIB, procentul alocat investiţiilor va fi de 6% din PIB, salarul minim va creşte de la 1 ianuarie la 850 de lei, pentru ca de la 1 iulie să fie 900 de lei. Vor fi peste 2 miliarde de lei destinaţi investiţiei în infrastructura locală şi 500 de milioane de lei destinaţi susţinerii proiectelor din bani europeni de infrastructură. Finanţarea autostrăzii Comarnic-Braşov şi a autostrăzii Transilvania, pe segmentul până la Borşa.

Pentru aceste plusuri guvernaţii au decis să caute surse suplimentare de venituri, fără însă a afecta direct buzunarul cetăţeanului, astfel încât să nu se mai ridice Vasile Blaga strigând: „Hoţii ăştia de la USL dau cu o mână la populaţie, de la care nu uită să ia cu două”.  Guvernaţii au decis să mai adauge o acciză la combustibil de 0,7 cenţi/hl de carburant, precum şi un impozit nou pentru construcţiile speciale ale agenţilor economici (depozite, magazii, conducte de alimentare cu apă şi cu gaze, reţele electrice de distribuţie etc)., creşterea redevenţelor, altele decât cele negociate prin contract cu PETROM, la 25%.

Gestul premierului Victor Ponta de a comunica punctual măsurile coerente, pe care le-a convenit cu FMI, a demitizat şi spaima că vin străinii care ne iau banii, sugând şi sângele poporului, punându-ne călcâiul pe aortă. Iată că, nu FMI este fantoma care ne bântuie, el putând fi luat de partea celor care pe timpul guvernărilor Boc fără număr ne era prezentat sub forma călăului, care vine să ne decapiteze.

Fără prea mult entuziasm trebuie să privim realitatea critic, punctual, sesizând că este loc de mai bine, ţinând cont că filosofia guvernării nu mai este „strângerea curelei”, ci încurajarea investiţiilor. Or, 6% din PIB pentru anul investiţional al ţării 2014, este un semnal anemic, greu de motivat, decât dacă absorbţia de fonduri europene se va ridica la nivelul intenţiilor asumate.

Cred că Victor Ponta merită în continuare credit din partea cetăţeanului, cu atât mai mult cu cât, realitatea începe să-şi schimbe conturul, arhitectura, semnificaţia. Şi, toate aceste îndemnuri, sunt valabile chiar şi numai pentru că Victor Ponta pare să fie singura soluţie într-o ţară în care niciodată nu se ajunge la ultima soluţie. Tot timpul mai apare, din neunde, o alternativă pentru „o ultimă soluţie”. De această dată aceasta este Victor Ponta. Dar, soluţia de mâine, oare cum se va numi?