Studenții ieșeni au intrat în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice

studenti japoneziÎncepând de ieri, membrii organizațiilor studențești din centrul universitar Iași, membre ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), au intrat în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice, aceștia intrând la cursuri cu banderole albe la mână. Pe lângă revendicarea generală, care privește alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educație, studenții ieșeni cer creșterea alocației per student echivalent, a subvenției pentru cămin și cantină, a fondului de burse pentru creșterea bursei sociale, servicii de consiliere și orientare în carieră de înaltă calitate, abonamente RATP pe întreaga perioadă a anului universitar și asigurarea practicii pe parcursul facultății.  ”Studenții de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași sunt solidari cu acțiunile de protest desfășurate la nivel național. Astfel, miercuri, 6 noiembrie, am tras un semnal de alarmă asupra faptului că educația trebuie considerată un bun public și o resposabilitate publică. Prin acțiunea noastră vrem să transmitem că dacă nu vor exista asumări concrete din parte decidenților, pe 13 noiembrie vom fi în Piața Unirii pentru a cere alocarea celor 6% din PIB pentru educație” a declarat Andreea Ursu, președintele Societății pentru Psihologie (SPP) din Centrul universitar Iași. Acțiunea de miercuri este organizată de Asociația Societatea Pentru Psihologie (SPP), la nivelul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, iar la nivel de centru universitar sunt implicate organizații studențești de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea „Gh. T. Popa”, Universitatea Tehnică  „Gheorghe Asachi”. Ieri, în intervalul orar 8.00 – 12.00 au fost împărțite banderole în corpul D al UAIC, s-a mers la cursuri și seminarii și au avut loc discuții cu studenții despre efectele subfinanțării educației, acțiunea fiind susținută și de profesorii facultății. Studenții, sindicatele din învățământ şi elevii au anunţat deja acţiuni generale de protest la nivelul întregii ţări prin care cer respectarea legii şi alocarea a 6% din PIB pentru educație. ANOSR organizează pe 6 noiembrie o grevă japoneză în majoritatea centrelor universitare importante din țară, urmând ca pe 13 noiembrie să organizeze acțiuni generale de protest. (E.M.)