UPA din Iași prezentă la Conferința Națională a Psihologilor Școlari

upaLa sfârșitul lunii octombrie Universitatea ”Petre Andrei” din Iași (UPA din Iași) a fost prezentă la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Psihologilor Școlari, ce a avut loc la Oradea și care a reunit psihologi școlari, cadre didactice universitare și specialiști din țară dar și din Europa sau Statele Unite ale Americii. Din partea UPA din Iaşi  au fost invitate trei cadre didactice, Prof. univ. dr. Mariana Caluschi care a făcut parte şi din comitetul ştiinţific al manifestării, Lect. univ. dr. Viorel Robu şi Asist. univ. drd. Dănuţ Murariu, profesori în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. În deschiderea evenimentului, conducerea Asociaţiei Naţionale a Psihologilor Şcolari a acordat d-nei Prof. univ. dr. Mariana Caluschi diploma de excelenţă şi placheta ”NORCE TE IPSUM”, pentru întreaga activitate profesională desfăşurată în domeniul psihologiei educaţionale şi pentru eforturile depuse în scopul promovării profesiei de psiholog şcolar. De asemenea, Prof. univ. dr. Mariana Caluschi a prezentat în plen comunicarea cu tema Curiozitatea – dimensiune existenţială şi competenţă vocaţională şi, împreună cu medicul psiholog Ana Maria Murariu şi reflexo-terapeutul psiholog Gianina Lupu, a susţinut workshop-ul Educaţia sinergică în dezvoltarea personală.   Alte trei cadre didactice au participat la lucrările conferinţei, cu prezentări pe secţiuni –  Conf. univ. dr. Anişoara Sandovici care, împreună cu Lect. univ. dr. Viorel Robu, a prezentat lucrarea Măsurarea angajamentului faţă de şcoală în rândul adolescenţilor: Explorarea caracteristicilor psihometrice ale unei scale multidimensionale, Lect. univ. dr. Cristina Elena Stărică, cu lucrarea “Tu şi cariera ta”: Program de consiliere pentru activarea resurselor utile deciziei adolescenţilor în domeniul alegerii carierei şi Asist. univ. drd. Dănuţ Murariu care a prezentat lucrarea cu titlul Influenţa psihodinamicii neurocerebrale asupra agresivităţii adolescenţilor).Dintre specialiștii care au participat din Europa îi menționăm pe Dr. Marianne Schaps-Kamp, Preşedinta Reţelei Europene a Psihologilor din Sistemul de Educaţie din Belgia, Prof. univ. dr. Ann Vernon, Albert Ellis Institute, New York şi Prof. univ. dr. Howard Kassinove, Hofstra University, New-York din SUA, Conf. univ. dr. Stanislava Stoyanova, South-West University “Neofit Rilski”, Blagoevgrad din Bulgaria,  Dr. Agnes Jordanidisz, Chairperson of The Association for Educational Needs, Budapesta din Ungaria şi Republica Moldova  reprezentantă de Conf. univ. dr. Valentina Botnari, Universitatea de Stat din Tiraspol, Conf. univ. dr. Mihai Şleahtiţchi şi Conf. univ. dr. Lucia Savca