ÎNCEPUT DE IARNĂ PALMAT DE SPIONUL RUS

Vântul spulberă copacii, culcându-le la pământ ultimele frunze. Iarna se strecoară în spatele nostru, ca un spion rus, cu bocancii colcăind a mlaştină rece şi a viforniţă păstrată pe pieptul dezgolit, cum mai sunt păstrate, de acelaşi spion rus, decoraţiile. „Moscova nu crede în lacrimi”, este cea mai de preţ distincţie în activităţile specifice.

Iarna s-a născut pentru a fi general sau poate chiar mareşal dacă confruntările o vor cere. Deocamdată începe să ne dea târcoale cu ariergarda ploilor şi a lapoviţei, aceşti coioţi de prerie, numai buni să deschidă balul gerului ce va veni. Acest anotimp alb şi diafan este femeia gingaşă şi plăpândă, care supărată fiind, devine o leoaică ce nu-ţi mai dă nici o şansă de scăpare. Gesturile ei, cândva pisiceşti, devin gesturi feroce, sângeroase, halucinante.

Printr-un astfel de tablou, în colţul de jos, stânga, trece spionul rus, cu numele său de cod Crivăţ, trăgând o frunză, cum altădată uniunea lui trăgea omenirea, în cea mai neînsufleţită iarnă. Acum avea de dus misiunea până la capăt, cu frunza aceasta pedepsită a ţine loc de lagăr comunist, exilat în gulagul siberian în aşteptarea naşterii unui alt doctor Jivago.

Până când ursitoarele ne vor da de înţeles, în urma unei şedinţe secrete de partid, că totul este haraşo, nu ne rămâne decât să ne descurcăm fiecare cum ştim, cu acest început de anotimp rece şi înfricoşător, mai ales pentru cei care l-au interpretat pe Jean de La Fontaine, în cele mai mici amănunte, având grijă să fie respectată morala fabulei, tradusă, pentru omul de azi, de Marin Sorescu, în parodia sa „Greierul şi Furnica”, pe care o reproduc în întregime, ceea ce mă scuteşte de alte comentarii de genul: „ni se potriveşte şi astăzi ca o mănuşă, cu sau fără spion rus, strecurat printre degete: „- Surioară dragă, am…/ Am venit să-mi dai şi mie…/Pân la primăvară…/- N-am. / – …un grăunte… ai o mie. / – N-am. / – Dar toată lumea ştie: / E doar lucru cunoscut. / – Am, da nu vreau / să-mprumut! / Astă-vară ce-ai făcut? / – Am cântat… / – Acuma joacă! / – Îmi e foame, c-aş juca… / – Joacă…/     – Nu mă enerva, / Că-s nervos… îmi dai, or…/ – Ba. / – Eşti zgârcită…/ – Mă închin. / – da o să te-ntind puţin. / Şi-agăţând vioara-n grindă / Greieru-nşfăcă furnica / Şi-ncepu să o destindă. / Şi-a bătut-o zdravăn, vere! / Apoi s-au oprit. Tăcere. / Amândoi stăteau ca muţi. / – Ei, acuma mă-mprumuţi, / Surioară? / – Cu plăcere.”

Iarna nu iartă şi nici nu plânge. Este nemiloasă şi neîndurătoare în inima ei, dar fascinată şi seducătoare privită prin fereastra unei încăperi în care arde focul, aşa cum ne-a lăsat George Coşbuc să învăţă, iarna fără profesor: „Afara ninge liniştit, / In casa arde focul; / Iar noi pe lângă mama stând, / Demult uitarăm jocul.”

În tot acest timp, dedicat momentului poetic, spionul rus a traversat deja colţul de sus al tabloului, de această dată electric, după ce deşurubase câteva siguranţe ale statului, dând mari bătăi de cap celor care sunt plătiţi, şi din banii lui de votcă, să fie vigilenţi cu siguranţa naţională.

Fără căldură, fără lumină, fără apă curentă, totul semăna izbitor de mult cu fundătura Siberiei, acolo unde spionul rus a făcut practica de supravieţuire, loc în care, şi-a adus acum aminte, ne-a văzut şi pe noi, românii, numai că, de această dată, poporul de la gurile Dunării nu a fost exilat pe acele tărâmuri de început şi de sfârşit de lume, ci întreaga Siberie a năvălit peste arcul munţilor Carpaţi, cu tot cu bune şi rele, dar mai ales cu senzaţia că printre frunzele căzătoare, mai cade din când în când câte un spion rus, care ne ascultă, fără a fi duhovnic, fără a fi angajatul statului, ci doar ne ascultă cum doctorul te mai ascultă când îţi spune să rosteşti. 33! El, spionul rus, nu-ţi spune să rosteşti nimic şi poate de aceea îi spui totul, dintr-o răsuflare, prinsă şi ea în stenogramele date publicităţii între două viscole sau între două geruri din categoria celor care îngheaţă şi pietrele. Babele de pe vârful Omu, sau chiar pietrele de la rinichi de la şes.

Acesta poate fi un interesant tablou de început de iarnă, palmat de spionul rus.