De anul viitor, elevii din primii doi ani de şcoală îşi vor lua „adio” de la manuale şi de la scrisul de mână

ECOlimpiada-ElevilorPână la „digitalizarea” României, acest an şcolar a înscris o tristă premieră: „bobocii” nu au mai fost întâmpinaţi cu Abecedar

 În condiţiile în care, în ţara noastră sau, mai exact, chiar în capitală există copii care merg la şcoală aproape flămânzi, cu haine ponosite şi cu un ghiozdan cârpit, hai să vedem cum reuşeşte statul această adevărată performanţă: să asigure fiecărui elev din clasele primare o tabletă pe bancă. Indiferent ce calendar vrea să respecte ministrul Educaţiei, se pare că nu observă alte aspecte dramatice cu care se confruntă dascălii şi, mai ales, părinţii. Un exemplu: la începutul acestui an şcolar, în obişnuitul careu, directorii şcolilor au fost nevoiţi să anunţe, unii cu lacrimi în ochi, faptul că după decenii de carieră se confruntă cu o situaţie inedită – elevii care vor păşi în sălile de clasă pentru prima dată în viaţa lor nu vor avea manuale. Aşa încât, părinţii s-au trezit repede din emoţia primei zi de şcoală, pentru că au fost nevoiţi să treacă la calcule. Pentru că, până una-alta, modernizarea învăţământului românesc înseamnă: în şcoli nu există internet decât în sălile unde părinţii plătesc abonamentul; toaletele nu sunt prevăzute cu auxiliarele de bază decât dacă sunt aduse de acasă de copii (pe bază de tabel); toate manualele (inclusiv pentru clasa pregătitoare) sunt cumpărate, ca şi creta, buretele etc. etc. Lista poate continua: dacă este nevoie de mochetă în clasă, sau de jaluzele, sau de panouri, dulăpioare etc. etc.După toate astea oficiali din Educaţie vin şi spun: „Noile manuale la română, religie, limba modernă, matematică şi explorarea mediului de la clasele I şi a II-a vor ajunge în şcoli până pe 5 septembrie 2014!”Vestea digitalizării evident că vine ca un trăsnet! Să renunţi la scrierea de mână, la răsfoirea manualelor… Unde mai pui că sunt dascăli care nu s-au obişnuit să folosească foarte bine un calculator. Darmi’te să predai on line. În plus, tehnologia asta de ultimă generaţie îi sperie şi pe mulţi dintre părinţi. Însă, deocamdată, toate aceste nemulţumiri rămân doar pe forumuri…O altă informaţie de domeniul ridicolului este cea prezentată de ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, prezent la conferinţa Future Communities. Oficialul a anunţat că anul viitor ar trebui să fie conectate toate şcolile din ţară la internet. Pentru asta trebuie mai întâi să fie conectate la curent electric. Aşa că era digitală la care visează mulţi sau mai degrabă la interesele ce decurg din aceste… tehnologii (mânării) rămâne de văzut când va ajunge şi la satele noastre. Să revenim la comunicatul oficial:

„De anul viitor, elevii din clasele I şi a II-a vor învăţa să scrie, să citească, să calculeze, dar şi despre natură şi religie din manuale digitale.
Din anul şcolar viitor, elevii de clasa I şi a II-a vor învăţa Religia, Matematica, Ştiinţele Naturii, dar şi Comunicarea cu ajutorul filmuleţelor, hărţilor şi al exerciţiilor interactive. În şcolile din România vor fi introduse, în paralel cu manualele revizuite după o nouă programă, şi manualele electronice, ce vor putea fi accesate online, pe platforma www.manuale.edu.eu (nefuncţională deocamdată), pe baza unui cont de utilizator”.„Manualele digitale vor cuprinde atât conţinutul celor tipărite, cât şi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.Practic, noile manuale le vor completa pe cele de la materiile obligatorii: Comunicare în limba română/maternă, Matematică şi Explorarea mediului, Limba modernă şi Religie, şi ar trebui să ajungă în şcoli cel târziu pe 5 septembrie 2014, potrivit documentelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în dezbatere publică până pe 22 noiembrie.Însă, editorii susţin că lansarea noilor manuale, inclusiv cele digitale, ar putea fi din nou amânată. Aceştia sunt chiar îngrijoraţi că nici anul viitor nu vor fi scoase noile manuale pentru clasele I şi a II-a, spunând că nu au mai primit niciun semn de la Ministerul Educaţiei, după ce Remus Pricopie a anunţat că metodologia a fost finalizată şi va fi aprobată cel mai probabil în septembrie, termen depăşit.Ca atare, haosul de-abia începe şi în loc de digitalizare vom avea parte, mai degrabă, de disperare. Şi nu ştiu câţi s-au gândit că e foarte posibil să existe şi riscul de piratare a manualelor stocate pe suport electronic. Mai grav este faptul că e foarte posibil să distrugem puţinele lucruri bune care ni le mai oferă învăţământul românesc. Cât despre bucuria de a fi învăţăcel se pierde, încet, dar sigur, pe drumul către şcoală…  (www.informatia.ro)