Seminar privind medierea, ca alternativă legală, concretă și economică de soluționare a disputelor, desfășurat la Iași

Joined in businessCamera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, în calitate de partener în cadrul proiectului Apelează la Mediere! („Go to Mediation!”, JUST/2011-2012/JCIV/AG/3373), proiect cofinanţat de Uniunea Europeană şi implementat în nouă ţări (Belgia, Cipru, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Letonia, România şi Spania), a organizat săptămâna trecută seminarul cu tema: ”Medierea – alternativă legală, concretă şi economică de soluţionare a disputelor”. Conform legislaţiei în vigoare, începând cu data de 01.08.2013 se aplică sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, dacă nu se parcurge procedura prealabilă de informare cu privire la avantajele medierii. Dincolo, însă, de acest aspect formal, procedura medierii este o procedură realmente viabilă şi cu adevărat utilă!

Firmele participante vor beneficia de informaţii şi consultanţă din partea mediatorilor Simona Bădăluţă şi Septimiu Ştirban, specialişti de cea mai bună calitate în domeniul medierii, fiind tratate aspecte practice şi legale privind soluţionarea efectivă a disputelor prin procedura medierii ca alternativă la procesele clasice în instanţă, avantajele, durata şi costurile procedurii, studii de caz, jocuri de rol. Apecte care au fost abordate în cadrul seminarului s-au referit la aspectele legale şi cadrul legislativ privind procedura medierii, efectele modificărilor legislative în materia medierii începând cu data de 01 august 2013, procedura prealabilă de informare – dispoziţii legale, modalităţi de desfăşurare şi sancţiuni, avantajele procedurii medierii în raport cu procesul în instanţă, forţa juridică a Acordului de mediere, aplicaţiile medierii în dreptul comercial şi societar, medierea în disputele transfrontaliere, beneficiile comunicării în mediere, aspectele practice ale derulării unei proceduri de informare, aspectele practice ale derulării unei proceduri de mediere, taxele de timbru pentru conflictele soluţionate prin mediere, posibilitatea medierii în cazul executării silite, medierea în cazul întârzierii/refuzului la plată, exemplificări cu studii de caz şi jocuri de rol. Evenimentul a reprezentat un demers al Centrului de Mediere al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, organism autorizat de către Consiliul de Mediere prin Hotărârea nr. 243/2012, înscris în Registrul Naţional de Evidenţă a Organizaţiilor din Domeniul Medierii, respectând Codul de etică şi deontologie profesională al mediatorilor autorizaţi şi normele europene referitoare la mediere. (E.M.)