Mai mult de jumătate dintre ieșeni au nivelul colesterolului crescut

colesterol crescut52% dintre ieșenii care și-au măsurat nivelul colesterolul în cadrul campaniei prilejuite de ”Luna Inimii”, organizată în luna septembrie de Becel și Medsana, au fost descoperiți cu valori care depășeau limita maximă, de 200 mg/dl. Procentul este cu atât mai îngrijorător având în vedere faptul că România se situa, în anul 2011,pe locul al treilea la nivel european în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare, potrivit statisticii Organizației Mondiale a Sănătății, știindu-se că nivelul ridicat al colesterolului reprezintă principalul factor de risc în apariția acestor afecțiuni. La nivel național, în cadrul campaniei prilejuite de ”Luna Inimii”, 52.2% dintre cele aproximativ 6.600 de persoane care au participat la testări au avut un nivel al colesterolului total peste media maximă admisă. Dintre persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului, 63.2% erau femei, iar aproximativ 90% dintre acestea aveau vârsta mai mare de 40 de ani. Și în rândul bărbaților s-a observat un nivel crescut al colesterolui după depășirea vârstei de 40 de ani, 84.9% dintre cei depistați cu un nivel de peste 200 mg/dl fiind persoane peste această vârstă. Bucureștenii sunt cei care au înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total (46.2%), dintre cei care au participat la testări. La polul opus, procentul cel mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova (69.2%), urmat de Sibiu (58.1%), Oradea (55%), Ploiești (54.6%), Constanța (53.6%), Iași (52%), Suceava (49%), Brașov (47.8%), Cluj (47.7%), Timișoara (47%) și Galați (46.4%). ”Datele colectate confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel național: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populația adultă a României. Asta nu trebuie însă să ne descurajeze, ci dimpotrivă, să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viață: consumul zilnic de fructe și legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentație cu cele nesaturate (uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau pește gras), 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi și evitarea fumatului (sau a locurilor în care se fumează) pot fi foarte eficiente în lupta împotriva colesterolului crescut”, a declarat conf. dr.  Florin Mitu, medic primar cardiolog. Campania gratuită de testare a nivleului colesterolului, inițiată de Becel, în parteneriat cu clinicile partenere Medsana s-a desfășurat în perioada 1-30 septembrie într-un număr de 11 orașe din țară. (E.M.)