Ioana Băsescu va primi aceeaşi subvenţie de la stat ca ceilalţi fermieri, respectiv 160 de euro pe hectar, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, astfel că fiica preşedintelui va beneficia anual un sprijin de 46.400 de euro.„Ioana Băsescu a făcut o afacere bună pentru că e foarte greu astăzi în România să mai găseşti 290 de hectare compacte. Terenurile sunt fărâmiţate, iar aceasta este una din problemele pe care le are agricultura. Este un caz fericit că doamna Ioana Băsescu a găsit acel teren. Din acel punct de vedere e o afacere bună”, a spus Constantin.El a afirmat că pentru orice ministru al Agriculturii dacă şeful statului s-ar orienta către activitatea agricolă ar fi o confirmare că agricultura este un sector al economiei care s-a dezvoltat destul de bine şi are viitor.Ministrul a spus că Ioana Băsescu va primi aceeaşi subvenţie ca toţi fermierii.”Dacă vorbim de cultura mare va primi anul acesta 139 de euro, contribuţia europeană, la care se adaugă 21 de euro contribuţia de la bugetul de stat. Deci 160 de euro pe hectar îmnulţit cu 290 de hectare. Iar în anul 2020, această subvenţie va creşte până la 196 de euro pe hectar”, a mai spus el.