Vicepremierului Gabriel Oprea, în vizită la gazoductul Iaşi – Ungheni

GABRIEL OPREA - INTERNE - PRELUARE MANDATÎn prezent, lucrările sunt în grafic și vor continua să fie monitorizate în vederea finalizării acestora la termen.

Din dispoziția Primului-ministru Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat,  ieri dimineață, lucrările la obiectivul de investiţii „Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi – Ungheni”. Viceprim-ministrul pe probleme de securitate națională a analizat stadiul lucrărilor de execuție a gazoductului și a discutat cu factorii responsabili despre măsurile prevăzute pentru perioada următoare. În prezent, lucrările sunt în grafic și vor continua să fie monitorizate în vederea finalizării acestora la termen. Proiectul s-a dezvoltat în baza unui Memorandum încheiat între Ministerele Economiei din România și Republica Moldova și are ca obiectiv realizarea interconectării între sistemele de transport gaze naturale din cele două țări.

Promovarea acestui proiect este în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi care prevede interconectarea sistemelor de transport gaze din ţările membre U.E. cu sistemele similare din ţările vecine. Proiectul gazoductului s-a dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România şi Republica Moldova şi are ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale.Premierul Victor Ponta a participat la 27 august, în Republica Moldova, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, alături de premierul moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.Ponta declara la 31 august că gazoductul va fi finalizat în decembrie.Totodată, consorţiul care construieşte conducta de gaze, format din companiile Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners (România), a susţinut că va respecta termenul contractual pentru execuţia „firului principal” al conductei, stabilit pentru 20 decembrie.În vizita de lucru, vicepremierul Gabriel Oprea a fost însoțit de consilierul de stat Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale, de secretarul de stat Ilie Botoș și de președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duțu