În luna noiembrie, echipele de intervenţie ale SC Termo-Service SA au remediat un număr de 436 defecţiuni apărute la instalaţiile sanitare, electrice şi la cele de încălzire. Salariaţii societăţii au intervenit atât la instalaţiile din subsolul imobilelor, cât şi în apartamentele locatarilor, la solicitările acestora. Din numărul total de reparații, 103 dintre acestea au avut în vedere instalaţiile de energie termică. Un număr de 12 reparații s-au desfăşurat pe timp de noapte, acestea intrând în categoria intervenţiilor rapide. În ceea ce privește reprațiile urgent, muncitorii SC Termo-Service SA au intervenit în luna noiembrie la reţeaua de agent termic atât în subsolul blocurilor, cât şi în apartamentele locatarilor, indiferent de oră. Numărul de telefon la care pot fi apelate urgențele este 0232.218.253 (dispecerat non-stop). “Pentru viitor, le recomandăm clienţilor să ia măsuri de revizie şi reparaţii la instalaţiile de energie termică încă dinainte de începerea furnizării pentru ca acestea să poată fi realizate etapizat şi, astfel, să nu existe nici întreruperi în alimentarea cu agent termic”, a afirmat Tudor Tudose, directorul general al SC Termo-Service SA. Societatea a fost înfiinţată în anul 2001, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Municipal (CLM). Teromo – Service are în administrare, în acest moment, peste 600 de asociaţii de proprietari din toate zonele municipiului Iași (aproximativ 20.000 de apartamente), societatea având cel mai mic tarif de administrare pentru întreg pachetul de servicii: administrarea blocului, administrarea tehnică şi administrarea juridică. Termo-Service, cea mai mare firmă de administrare a imobilelor, are un sediu central în Metalurgie, patru centre zonale şi 19 administraţii de clădiri. Printre serviciile oferite clienţilor de către SC Termo – Servicde SA se numără: administrarea clădirilor – management de proprietate, financiar şi juridic, reparaţii casnice: tâmplărie, lăcătuşerie, instalaţii electrice şi sanitare, lucrări de termosistem, lucrări de hidroizolaţie, lucrări de îndepărtare a zăpezii şi a ţurţurilor, lucrări de tehnocorecţie a vegetaţiei, serviciu de curăţare a covoarelor. (E.M.)