Întrunit în ședință extraordinară, plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat la începutul acestei săptămâni, cu unanimitate de voturi, documentele necesare pentru depunerea cererii de finanțare de la Uniunea Europeană în vederea modernizării Aeroportului Internațional Iași. Proiectul are o valoare totală de 57,5 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat în derulare), extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi construcţia unui noi terminal de pasageri. ”Proiectul presupune lucrări suplimentare faţă de cele pe care le avem în prezent. Din totalul de 57,5 milioane de euro se vor rambursa cei 39 milioane de euro, cât este contractul de lucrări pentru proiectul actual de construcţiei a unei noi piste, la care se vor adăuga fondurile pentru construcţia unui noi balizaj şi construcţia unui nou terminal, de trei ori mai mare faţă de cel inaugurat anul trecut care are doar 1.200 de metri. Din aceiaşi bani va fi realizată şi creşterea numărului de locuri de staţionare pentru aeronave de la patru locuri la șapte locuri, din care patru pentru aeronave de categorie mai mare, unul dintre acestea fiind pentru avioane transcontinentale. Toate lucrările se vor finaliza în 2015 şi vor asigura deschiderea pe cel puţin 20 de ani a oraşului nostru către întreaga lume. Ele vor asigura posibilitatea reală de a aduce aici investiţii noi şi de a crea locuri de muncă în întreaga regiune, precum şi de a oferi companiilor care investesc soluţii durabile şi de încredere de transport, atât pentru proprii angajaţi, cât şi pentru produse”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, la finalul ședinței Legislativului județean. Potrivit specialiștilor, noile capacități de procesare a pasagerilor de la Aeroportul Iași sunt proiectate să suporte un trafic de două milioane de pasageri pe an. Durata de implementare a proiectului este de 27 de luni, din care 18 luni reprezintă perioada aferentă execuţiei de lucrări. Anterior şedinţei, conducerea Consiliului Judeţean, consilierii judeţeni şi reprezentanţii mass-media au efectuat o vizită pe şantierul Aeroportului. Faţă de precedenta vizită de acest gen, lucrările au evoluat vizibil, ajungând la aproximativ o cincime din totalul acestora. Reamintim că ”Ghidul solicitantului”, document din cadrul Axei prioritare II – Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare TEN-T, Domeniul de intervenție 2.4 Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport aerian din cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” (POS – T) 2007-2013, a fost lansat de Ministerul Transporturilor pe 18 octombrie 2013, cererile de finanţare putând fi depuse începând cu finalul lunii octombrie. Prin intermediul ”Studiului de prioritizare a investițiilor la aeroporturile regionale din România”, Comisia Europeană a recomandat ca Aeroporturile Iași, Oradea și Craiova să treacă în etapa a doua, constând în evaluarea la nivel de proiect pentru fiecare din cele trei proiecte în vederea pregătirii acestora pentru finanțare în cadrul POS – T 2007-2013. Suma totală alocată dezvoltării infrastructurii de transport aerian din România este de 118,89 milioane de euro. Conform ”Ghidului solicitantului”; cererile de finanțare trebuie depuse cel târziu pe data de 31 decembrie 2013, termenul final pentru implementarea proiectelor fiind sfârșitul lunii septembrie 2015. Activitățile eligibile pentru proiectele de investiție din cadrul acestui Domeniu de intervenție constau în lucrările de construcție, modernizare sau dezvoltare a infrastructurii de transport aerian: piste de decolare/aterizare, căi de rulare, platforme de staționare, turnuri de control și elementele conexe acestora, precum și terminalele de pasageri. (E.M.)