Crin Antonescu: Avocatul Poporului şi-a dat demisia

Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a înaintat demisia, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care a menţionat că este vorba despre motive personale.Antonescu a fost întrebat care sunt motivele pentru care Avocatul Poporului şi-a înaintat demisia.A dorit să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul – între altele – că pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă (…) Motivele (demisiei, n.r.) sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie”, a răspuns Antonescu.Liderul PNL a precizat că nu i-a solicitat niciodată nimic şi a avut două discuţii protocolare, răspunzând întrebării dacă i-a solicitat lui Anastasiu să atace ordonanţa privind TVR.Numirea lui Crişu Anastasiu, candidatul susţinut de USL, în funcţia de Avocat al Poporului a fost aprobată, la finele lunii ianuarie 2013, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 358 de voturi favorabile.