Expoziție unică în România, găzduită de Palas Mall Iași

Clipboard01În perioada 20 ianuarie – 2 februarie, Palas Mall Iași găzduiește o inedită expoziţie de artă contemporană, denumită sugestiv ”BarriqueArt”. Un număr de 49 de baricuri (butoaie din lemn de stejar, folosite pentru înnobilarea vinului), au fost transformate cu măiestrie în opere de artă de către mai mulți pictori şi sculptori din ţară şi de peste hotare. Clienţii Palas Mall vor avea astfel ocazia să admire lucrări cu forme şi culori aparte, după concepte şi soluţii artistice inedite. Printre exponate se numără ”casa-butoi”, ”butoiul submarin”, ”butoiul cu aripi de înger”, sau reprezentări care au ca temă trecerea timpului, bucuriile vieţii, nobleţea sau taina facerii vinului. La vernisajul expoziţiei, care a avut loc aseară, în Atriumul Palas Mall, au participat peste două sute de ieșeni iubitori ai artei. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, Andrei Herczeg, președintele Fundaţiei ”Herczeg” din Timișoara, organizatorul principal al expoziției, Valentin Ciucă – critic de artă, Felix Aftene – președintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România – filiala Iași, Bogdan Rață, sculptor (Timișoara), artiștii plastici ieșeni Sorin Purcaru și Zamfira Bârzu, Hortensiu Aldea, colecționar de artă, Spiridon Maria Cassian – președintele Uniunii Scriitorilor din România (ISR) – filiala Iași, Marian Timofte, președintele Organizației Sommelierilor din România, precum și Cătălin Avasâlcei, directorul de vânzări al ”Casei de Vinuri” Cotnari. Potrivit moderatorului evenimentului, poetul și scriitorul Adi Cristi, expoziția deschisă la Atrium Palas, în care personajul principal îl reprezintă butoiul, este una ”ciudată și inedită” prin inginiozitatea sa, artiștii plastici care și-au pus semnătura pe cele 49 de exponate dându-și frâu imaginației lor creative, rezultatul fiind unul mai mult decât inedit. La rândul său, Andrei Herczec, a afirmat că ideea organizării unei astfel de expoziții s-a născut ”la un pahar de vin cu prietenii”. ”Este un proiect îndrăzneț, care are la bază ideea că, după ce butoiul înnobilează vinul, la rândul ei, arta trebuie să înnobileze butoiul”, a spus Andrei Herczec. În opinia criticului de artă Valentin Ciucă, organizarea la Iași a unei astfel de expoziții are darul de a înnobila arta. ”BarriqueArt este un eveniment care ne înnobilează pe noi toți, iubitorii de artă. Este un eveniment cultural de calitate, de care Iașiul avea, fără nicio îndoială, nevoie și pe care capitala culturală a României l-a onorat așa cum se cuvine”, a precizat Valentin Ciucă. Cuvinte de laudă la adresa operelor de artă expuse la Atrium Palas a avut și Felix Aftene, președintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) – filiala Iași, dar și Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România (USR) – filiala Iași. ”În cadrul fiecărei lucrări în parte se observă că artistul a adus plusvaloare butoiului, transformându-l într-o operă de artă. Artiștii care expun la Iași sunt printre cei mai talentați din țară, iar operele lor sunt unice, ceea ce reprezintă un motiv în plus pentru ca ieșenii să vină și să viziteze expoziția de la Atrium Palas”, a spus Felix Aftene. ”Este foarte greu să adaugi ceva în plus unui butoi, un obiect care de mii de ani are aceeași formă. De aceea este remarcabil modul în care artiștii plastici care expun la Atrium Palas au reușit să transforme acest obiect, înnobilându-l”, a afirmat, la rândul său, Cassian Maria Spiridon. Expoziţia ”BarriqueArt” se află pentru prima oară la Iaşi, după succesul pe care l-a înregistrat în 2012 și 2013 la Timişoara, la Muzeul de Artă şi, respectiv, Iulius Mall, precum şi în capitala Ungariei, ea fiind prezentată, de asemenea, la Institutul Cultural Român şi la Muzeul Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta. De remarcat că, printre artiștii care au dat forme noi butoaielor de stejar se află și doi ieșeni, Zamfira Bîrzu şi, respectiv, Sorin Purcaru, ceilalți fiind din Timișoara, Bucureşti, Bistriţa, Cluj-Napoca, Bacău, dar şi din afara graniţelor, respectiv din Franţa, Serbia şi Germania. Lucrările expuse în Atriumul Palas Mall aparţin artiştilor Călin Beloescu, Horea Bojin, Ștefan Călărăşanu, Adrian Chira, Róbert Köteles, Dana Constantin, Gopal Dagnogo, Maxim Dumitraş, Ștefan Pelmuş, Mihai Perca,Cristian Sida, Romul Nuţiu, Silviu Orăvitzan, Tajó, Gheorghe Zărnescu, Aurel Vlad, Marius Bacriu, Sorin Bijan, Zamfira Bîrzu, Mihai Chiuaru, Delia Corban, Suzana Fântânariu, Nedim Hadziahmetovici, Ioan Iacob, Alexandru Jakabházi, Adriana Lucaciu, Doina Mihăilescu, Radu Mihăilescu, Atilla Nagy, Liviu Nedelcu, Alexandru Pasat, Sorin Purcaru, Bogdan Raţă, Nada Stojici, Csaba Szabó, Lajos Ugron, Pavel Vereş şi Mihai Zgondoiu. (E.M.)