A fost stabilit programul oficial al manifestărilor care vor avea loc la Iași, de Ziua Unirii

program oficial zuAutoritățile locale au dat publicității programul oficial al manifestărilor care vor avea loc pe 24 ianuarie, la Iași, prilejuite de aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române. Astfel, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Instituției Prefectului Județului Iași, vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 11.00, în Piața Unirii va avea loc o ceremonie militară şi religioasă. După intonarea Imnului Naţional şi oficierea ceremonialului religios sunt programate alocuţiunile oficialităţilor locale şi centrale. În jurul orei 11.40 vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piaţa Unirii, după care va avea loc parada militară. La acţiunile din Piaţa Unirii vor participa în jur de 550 de militari din Iaşi, Bucureşti, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Fălticeni şi elevi de la Colegiul Liceal Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Manifestările din Piaţa Unirii se vor încheia cu tradiţională “Horă a Unirii”. Programul manifestărilor din 24 ianuarie cuprinde şi oficierea unui ceremonial religios la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, programat pentru ora 12.20, la Biserica ”Trei Ierarhi”. La mormântul domnitorului, de la Biserica Trei Ierarhi, vor fi depuse, de asemenea, jerbe de flori. La ora 18.00 va avea loc ceremonia retragerii cu torţe a militarilor din Garnizoana Iași, pe traseul Muzeul Unirii – Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Complexul Palas. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, la manifestările programate în acest an, pe 24 ianuarie, la Iași, va fi prezent și premierul Victor Ponta, alături de mai mulți membri ai Cabinetului. De asemenea, la Iași este așteptat și președintele PNL, Crin Antonescu, dar și liderul PDL, Vasile Blaga.  În altă ordine de idei, cu ocazia manifestărilor care vor avea loc vineri, 24 ianuarie, la Iași, cu prilejul aniversării a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, poliţiştii locali vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, precum şi asigurarea fluenţei traficului rutier şi pietonal.  În acest sens, 96 de poliţişti locali au fost mobilizaţi pentru a asigura buna desfăşurarea a evenimentelor religioase şi cultural-artistice organizate cu acest prilej. Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică vor acţiona pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în zona Pieței Unirii, având în vedere numărul mare de persoane care sunt aşteptate să participe la manifestări. De asemenea, polițiștii locali vor asigura buna desfăşurare a activităţilor la servirea  ”Mesei Tradiţionale”, care va avea loc pe str. Lăpuşneanu. În acelaşi context, poliţiştii vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia paradei militare a retragerii cu torţe, pe traseul Piaţa Unirii – Grădina Palas, care va avea loc între orele 18.00-18.30. În plus, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Siguranţă a Circulaţiei vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal în zona centrală, precum şi în locaţiile aglomerate unde se vor desfăşura evenimentele menţionate. (E.M.)