Grigore Vieru: Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul

Săptămâna trecută, pe 18 ianuarie, s-au împlinit cinci ani de la moartea poetului Grigore Vieru .

Grigore Vieru, născut la  14 februarie 1935, a debutat editorial  în 1957,  cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” .La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română și latină, născută Nacu și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din Satul Cociulia, r. Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.În ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.Epitafulul pe care și l-a ales Vieru: Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

Aforisme Grigore Vieru

E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.

O spun să mă audă şi plin de floare pomul: „Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul”.

Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.

Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trai pe contul istoriei altora.

Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.

Poate că într-adevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii.

Nu m-ar cuprinde mirarea dacă doua morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aş dacă s-ar împăca.

România este o ţară plina de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.

Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol – l-a numit Michiduţă -crezând că astfel îl păcăleşte şi-l îmbunează. Pe dracu!

S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.

Mama este începutul tuturor începuturilor.

Basarabia, un copil înfăşurat în sârmă ghimpată!

Daca n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.

Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.

Întreaga societate şi întregul univers a atârnat şi va continua să atârne de genele unei femei.

La trei lucruri se pricep şi bărbaţii bine: să însămânţeze femeia, să facă războaie şi să caute în cratiţă.

A gândi aforistic înseamnă a împinge din spate cuvintele până când îşi iau zborul.

In artă ca şi în război, trebuie să mergi pe drumul tău ca să învingi.

Sunt bun în măsura în care mi-o îngăduie răul din jur.

Sunt ochii mării frumoşi, dar mergem după apă la izvor.

Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă.

Nici copilul nu plânge când de pâine se frige.

“Acesta e Soarele”, spunem copiilor, şi nimeni nu întreabă: “De ce?”

Nu mi-aţi spart cerul din fereastră odată cu geamul.

Răbdarea îndelungată se preschimbă în lene.

Cât caracter, atâta ţară.

Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieţii.

Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.

Doi sunt cei care pot muri de plăcere: scărpinaţi porcul şi graniţa de pe Prut.

Românul e ruşinos, dar uneori poate lua de cumătru şi pe Dumnezeu.

Eu n-am trecut Prutul – l-am sărit.

Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.

Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea.

Durerea nu este un stil artistic.

Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.

Mi-ar fi ruşine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.

Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci…

Un nume curat – iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ.

Omul, dacă ar trăi nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.

Doamne, eu ştiu că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi.

 

Lasă-te răstignit, adevărule, poate că te va găsi lumea în sufletul ei aşa cum l-a găsit pe Hristos.